Doar tu 31

Instanta mea de judecata, sufocata de avalansa de petitii, manuscrise, dovezi de buna purtare si declaratii de la martori, decisese solutia eliberararii mele neconditionate fata de actul de nerespectare a regimului juridic si marital al sus numitului Tudor Dragomir. Eram achitata! Ma eliberasem de mine insami prin miracolul acestei explicatii banale ce avusese un cu totul alt scop. Tudor nu era barbatul niciunei alte femei. Nu insemna ca este al meu. Sau ca va fi. Era insa cert ca fusese candva. Ma duruse foarte tare sa ma extrag din trecutul acela, dar stiu ca daca as fi ramas intepenita acolo, intre amintiri si regrete, mi-ar fi fost mult mai greu de suportat.

proces-instanta-judecata-tribunal

Femeia asta, care ma privea plina de interes, fara sa stie de fapt la cine se uita, imi eliberase teama de a nu face greseli iremediabile, care ar fi putut rani pe cei dragi. Zeii ma ascultasera. Imi indeplinisera dorintele. Acum stiam ca urmau sa ma pedepseasca. Adevarul spre care nazuiam nu il puteam atinge fara sa gresesc. Si gresisem. O, cat de mult gresisem…Platisem fiecare eroare cu propria mea fericire. Asa cum facem toti. Acum trecuse vremea platii, asa ca „singura modalitate de a ma elibera de ispita era sa ii cedez”. Ce bine suna asta…ce tentant…

-Pentru ca avem, asa cum se vede din radiografie, o adevarata explozie de dinti ce urmeaza sa iasa, si chiar acolo unde nu se intrezareste nimic deocamdata, exista totusi muguri, deci semne clare ca va exista o eruptie, propun sa asteptam inca o luna sa vedem ce pozitii vor ocupa si cat vor modifica actuala configuratie a maxilarului. Ce ziceti?

-De acord. Sunteti cea mai in masura sa decideti. Ne lasam pe mana dumneavoastra si asteptam programarea. Vreau doar sa tineti cont de faptul ca intre 15 iunie si 15 iulie suntem plecati din localitate.

-Sigur. E de inteles. O sa va programez pe 23 iulie si vedem atunci cum stam. Pana atunci, sa va urez vacanta placuta si multa fericire in noua etapa a vietii! Sunt sigura ca este cea mai buna decizie pe care o puteati lua.

-Asa sper si eu. Va multumesc. La revedere!

Am condus-o pana in hol si de indata ce am auzit usa de la intrare inchizandu-se, am tras un chiot scurt si am sarit in sus. Batranul Einstein avea dreptate cand spunea ca o problema nu poate fi rezolvata cu aceiasi gandire care a generat-o. Eram de partea cealalta a fileului. Deja schimbasem perspectiva.

-Arianaaaaa, fac cinste! Diseara bem de fericire, de suparare, de uitare, de regasire, de alinare, de ce vrei tu!

– Sa nu imi spui ca femeia asta a acceptat sa il impartiti pe Tudor, ca pe o paturica sau o manta de ploaie?! Sa nu imi spui ca faceti cu schimbul si weekendul asta pentru ca esti cu noi i-l lasi ei, dar weekendul celalalt e numai al tau?! Degeaba ai mancat lamaia! Te-ai zaharisit. Esti cu un zambet cat toata fata. Ce zic eu? Se lateste si pe peretele din spatele tau. Inchide gura! Hai, varsa tot ce ai in tolba! Simt ca daca nu vorbesti acum, o sa pleznesti! Sunt numai ochi si urechi.

-O sa trec peste replicile sarcastice si nelalocul lor in ceea ce priveste persoana mea unica, mirobolanta si perfecta. Astazi sunt ingaduitoare si te iert, orice mi-ai spune. Doamna Dragomir a dezlegat misterul piramidelor. E divortata de sase ani de Tudor. Nu le-a mers relatia. Ce vrei, nu toata lumea e capabila de iubiri magice…Omul e cat se poate de liber. Femeia chiar se marita in curand. S-au despartit prieteni, acceptand ca nu sunt facuti unul pentru altul. Cum iti suna asta?

-Nu pare sa conteze cum imi suna mie, atat vreme cat tie iti suna ametitor precum o declaratie de dragoste. Dar buna mea prietena, ce te face sa crezi ca susnumitul Tudor este o persona libera de contract la acest moment? Si te rog sa nu imi mentionezi reactiile lui in prezenta ta, sau alte baliverne din astea, pentru ca stim foarte bine amandoua de ce sunt in stare oamenii cand isi pun ceva in minte.

a1924-700x350

-Refuz sa cred ca un barbat indragostit sprijina cu indarjire o usa de care sunt lipita si eu, cum refuz sa cred si ca decoreaza cu flori covoarele de la intrarea in apartamentele tuturor femeilor ravnite. Faci tu ce faci si imi naruiesti orice vis. Nu te lasi tu pana nu gasesti ceva putred in Danemarca.

– Am glumit, Alma. Ce sa zic? Te iubeste universul! Prea ti-ai dorit mult sa mai fiti impreuna. Ai schimbat povestea. Tu, cu dorinta ta.

-Nu lucrurile se schimba. Noi ne schimbam. Asa am simtit mereu. Am fost o larva ce a staruit sa ramana in stadiul de pupa mai mult timp. Sa mai copilareasca. Sa mai afle. Sa mai cunoasca. Cand am iesit, cu aripi de fluture, disparusera toate florile pe care le asteptasem sa se deschida si sa ma invete cum sa le culeg nectarul. M-am pomenit singura, trista si neinteleasa.

-Restul il explici Ioanei, pentru ca deja a sunat la interfon. Incearca sa ramai doamna doctor si sa nu spui prostii azi de prea multa fericire. Mai ai cateva ore si scapi. Ma duc sa deschid. Sunt cu ochii pe tine.

O iubeam pentru felul in care ma proteja de mine si de ceilalti. Stia sa imi tempereze supararile , dar si bucuriile exagerate. Ne completam intr-un mod miraculos toate trei, eu, ea si Miruna.

Ziua a curs intr-un firesc bine studiat pana spre ora unu si jumatate. Ca niste eleve de liceu ce au scapat de acasa, am rupt-o la goana cu bagajul Arianei, oprindu-ne in fata blocului Mirunei. Intai am sunat-o la telefon dar ne-a dat ton de ocupat. Pe urma am claxonat-o si in cele din urma am inceput sa o strigam ca atunci cand eram mici si ne chemam la joaca. A iesit disperata la geam si ne-a facut semn sa terminam. Ne-am oprit pentru cinci minute, dar am reinceput seria cu telefoane, claxoane si strigate. Intr-un final a aparut, tragand un troler intr-o mana si un altul in cealalta, plus un ghizdanel in spate si un bodybag in fata.

-Sigur te mai intorci acasa? Mi se pare ca ai tot ce iti trebuie pentru o vacanta prelungita de sase luni oriunde in lume. Pentru numele lui Dumnezeu, fugi de cineva sau te muti? Ti-am spus ca stam doar pana duminica. Duminica asta nu cea de dinainte de Craciun. Ariana, spune si tu ceva! O sa te tin cu geamantanele pe genunchi pana in Vama.

-Ce sa ii mai zic? Cred ca a uitat doar lampadarul si salteaua de lana. Noi puteam veni cu mainile in buzunare. Imbraca fata asta cu ce si-a luat tot litoralul. Hai, las-o, nu o mai certa! Oricum nu stie sa fie altfel. Toata viata maica-sa i-a pus o suta de caciulite si sosetele si a ajuns saraca sa creada doar asa se poate trai. Oricum nu te intelege. Iti racesti gura de pomana. Baga ceva antrenant ca imi vine sa plang si nu vreau sa ii cer batista pentru ca stiu ca are cel putin trei modele pe care mi le-ar putea oferi.

29512216_2073875429295051_6329796708891235831_n

-Fetelor, am plecat! Ne oprim sa bag benzina si acolo va rezolvati si urgentele, pentru ca pana nu simt miros de alge nu opresc!

-Eu vreau cafea si ceva de rontait. Mi s-a lipit stomacul de spate. In afara de dosare si instrumentar, nu era nimic comestibil la cabinet.

-Nu va stresati! Am facut eu cate un sendvici si am un termos cu cafea in ghiozdan. Nu degeaba m-ati asteptat.

-Uite, vezi? Stiam eu ca Miru are inima larga si nu ne lasa la greu. Pe asta m-am bazat de nu am comentat cand am vazut ca ai bagaj cat pentru calatoria la capatul lumii. Numai snitele si gratarele aveam in cap. Uimeste-ma cu bunatatile pregatite, desi la cat mi-e de foame, pot sa ma satur si cu cureaua de la ghiozdan.

Sunt norocoasa. Am prietene alaturi de care ma simt libera si fericita. Ele sunt familia pe care mi-am ales-o si cadoul pe care mi l-am facut cu generozitate. Vacanta asta scurta este despre noi, si stiu ca ne va face bine fiecareia in parte, si tuturor laolalta.

-Nu uitati de sofer! Hraniti si omul muncii! Nu mancati tot! Va dau jos din masina  daca sunteti apatice! Nimeni nu doarme! Nimeni nu jeleste! Toata lumea se distreaza!

Soarele inca atarna intr-un colt, hotarat sa nu se rostogoleasca in mare pana nu umplea zarea de sangeriu. Cativa nori ii sporeau stralucirea. Soseaua era animata de masini de tot felul. Vara era doar la inceput, dar promitea un sezon de exceptie. Cand am coborat din masina ne-am dus direct pe plaja. Nisipul era rece, semn ca plouase dimineata. Lumea statea pe la terase. Muzica indulcea plecarea zilei. M-am apropiat de tarm. M-am asezat pe un damb de pamant. Am tras aer in piept si am inchis ochii fericita. Tot ce urma, stiam ca depindea de mine.

DbcvT2UWsAELPQ0

Advertisements

Noutati 30

-Daca tot m-ai trezit si pentru ca florile astea imi cer sa te iert, mai ales ca nu le-ai lasat sa ma pazeasca pe prag pana as fi plecat la munca in cele din urma, hai sa fim practice. Stiai ca persii au dat nastere unuia dintre cele mai marete imperii din istorie? Unul dintre marii lor filozofi, nu iti mai spun cine pentru ca oricum nu imi aduc nici eu aminte sigur, si simt ca ai putea sa traiesti foarte bine si fara detaliul asta, spunea: A te darui nu inseamna a te vinde si a dormi alaturi nu inseamna a petrece o noapte impreuna. A nu te razbuna nu inseamna a ierta si a nu fi alaturi nu inseamna a nu iubi.

-E prea devreme si nu mi se pare corect sa te razbuni asa. Sunt si eu doar un biet om, intr-o zi de vineri. Neuronul e proaspat trezit din somn, nu cred ca si-a baut nici cafeaua macar. Stai sa le iau pe rand. Prima parte face sens si sunt de acord cu fiecare vorba. De fapt, totul e cat se poate de adevarat si intelept. Deci, l-ai iertat si-l iubesti inca, chiar daca timp de zece ani v-ati petrecut nopti cu diverse alte persoane mai mult sau mai putin apropiate. Am decriptat bine mesajul?

-Te-ai descurcat minunat pentru ora aceasta si pentru un inceput de weekend. Pune de cafea. Intru la dus. De fapt…tu de ce venisei?

646x404

-Sa ma asigiur ca nu ma lasi pe acasa , ci vom petrece un super sfarsit de saptamana la mare, doar noi, fetele. Unde vrei tu. Sa nu ma lasi insa acasa! Nu e un moment bun. Simt ca sunt foarte jos cu rezistenta si serotonina si am nevoie de una ca tine, sa imi tipe in urechi si sa ma suie pe mese sa dansam pana in zori. Mi-e frica de singuratate.

M-am uitat la ea ca si cum o vedeam pentru prima data. Era si ea, ca si Ariana o bucata din existenta mea. Imi statuse alaturi si ma ascultase si atunci cand vorbeam fara noima ore in sir, dar si atunci cand taceam ca o autista si refuzam sa traiesc in afara carapacei mele. M-am aplecat spre ochii ei tristi, i-am ciufulit bretonul elaborat cu mult efort si am ciupit-o de obraz asa cum stiam ca o scoate din minti.

-Cum sa te las, pustoaico? Cine sa ma mai intarate sa cant si sa ma fac de ras? Cine sa ma mai invete sa arunc cu prastia pietre in mare? Cine sa ma mai puna sa vorbesc cu straini prin semne facand pe muta? Cine sa ma mai tarasca prin carciumi de rockeri cantand manele cat ne tine gura doar ca sa ii oripilam pe bietii oameni? Cui sa ii mai repet declaratiile fostilor iubiti cand o apuca jalea si nostalgia, asta daca nu trebuie chiar sa ii si sun si sa le transmit mesaje de la tine? Cum ar mai fi viata mea fara tine?

-Bine ca ti-ai amintit tot? Cine te aude crede ca umblu cu sticla de gat si fac urat rau la betie, plus ca par nimfomana si penibila pana la un grad riscant ce pericliteaza aparitia mea in public alaturi de alte fiinte bipede. Nu mai ai nimic de spus? Doar atat poti? Vezi, de asta sunt buni prietenii. Sa iti aduca aminte de ce ar fi mai bine sa traiesti in pustietate, fara sa te bazezi pe nimeni. De tine nu spui nimic?

-Am prieteni pentru asta. Se vor descurca si singuri. Nu imi fac stres.

tatoo-50

Cafeaua am sorbit-o intre doua telefoane, scormonitul prin sifonier dupa hainele pentru mare, stransul cat de cat prin apartament si discutiile telefonice aproape permanente ba cu mama, ba cu Ariana, Matei, Ioana si Luca. Am reusit intr-o ora sa duc la bun sfarsit planul si eram deja cu Miru in masina catre cabinet. Am lasat-o aproape de biroul ei, repetandu-i aproape ca un automat stricat aceiasi replica:

-Te rog nu aduce tot sifonierul pentru ca mergem la mare si nu vei avea vreme sa porti mai mult decat un sort, un tricou si costumul de plaja, plus ca portbagajul masinii mele este foarte mic si o sa te pun sa stai cu papornitele in brate ca la rata de Dabuleni. Vin sa te iau la ora doua si te rog sa nu ma faci sa stau in fata blocului ca o caraghioasa pentru ca ies pe geamul masinii si strig toate prostiile despre tine de o sa iti fie jena sa mai scoti capul afara din apartament doi ani!

Am oprit la simigeria din colt si am cumparat patru covrigi cu sare si mac, fierbinti, exact asa cum le spun pacientilor mei ca nu trebuie sa manance pentru nimic in lume. Deci, faceti ce spune popa, nu ce face el!

-Ariana, am sosit! Vreau sa iti vad bagajul si mutricica! Sa nu te prind ca stai pleostita ca o floare fara apa numai pentru ca nu esti cu iubaretul tau. Las ca recuperati voi. Va stiu!  Din cand in cand o rupere de ritm din asta, nu strica. Face bine la intretinerea interesului partenerului.

-Am vazut. Doar ca la tine ruperea de ritm a durat nitel cam mult. Vreo zece ani. Sau poate incepuse sa iti placa aerul libertatii sufland prin plete…eu sunt mai legata de glie, dar o data la cateva luni…merge. Bagajul e in boxa.

-Ai mai putut inchide usa?

-Sa nu exageram. Eu nu sunt Miru! Nu m-am stresat prea tare. Orice as fi uitat acasa, stiu sigur ca va avea Miruna cu ea. Trebuie sa ii dau si ei satisfactie. Tu? Ai totul in poseta sau in portmoneu?

-Ce spirituala suntem azi! Se vede ca decizia de a pleca singure la mare te insufleteste… mai am si o geanta de mana pentru rochia de seara si colierul cu diamante. Cine e primul pacient?

-Doamna Dragomir, daca tot intrebi. Mi-a transmis ca e nerabdatoare sa te revada.

-Lasa glumele macabre! Tudor a dormit mai mult pe presul meu decat in patul ei. Sa stai pe aproape daca vezi ca e violenta. Ramaneti fara sofer daca sare la mine sa ma bata.

-E ultimul lucru din pricina caruia as suferi. Ma duc sa deschid. Ia-ti mutra aia serioasa de academician. Si linge niste lamaie ca ai un ranjet dulce, fericit care vorbeste mult despre felul in care ti-ai petrecut noaptea. Oare si barbatu-sau arata la fel?

sarut-in-noapte-448-1

-Buna dimineata! Doamna doctor va asteapta. Poftiti!

Am intins o mana calda si mi-am construit un zambet cat se poate de prietenos.

-Imi cer scuze de la inceput pentru sotul meu. Am inteles ca nu a reusit sa vina la intalnirea fixata, sa puteti discuta cu el planul de lucru pentru fiul nostru. Stiti cum sunt barbatii…Ati primit radiografia?

-Sigur. Doar o clipa. Ariana, adu-mi te rog radiografia lui Radu. Vezi ca am pus-o in dosarul galben. Pana atunci o sa va arat pe calculator situatia, dar o sa vreau sa aveti si dumneavoastra un exemplar sa putem urmari impreuna modificarile. Cat despre sotul dumneavoastra, nu va faceti griji. Inteleg perfect situatia.

-Poate ca ar fi trebuit sa va spun de la inceput niste lucruri, dar venind cu Radu, nu am vrut sa o fac de fata cu el. Eu si tatal lui Radu suntem divortati de sase ani. Nu a mers. Nu a fost chimia aceea atat de necesara intr-un cuplu. E un tata minunat si Radu il iubeste mult, dar asta nu putea sa ne tina legati pentru totdeauna. Intre timp eu mi-am refacut viata si in curand vom oficializa relatia noastra, mai ales ca si copilul pare sa fi acceptat noua situatie. Cat despre fostul meu sot…ramane tatal copilului, un om minunat, un suflet mare, dar nefericit. Eu nu l-am inteles. De astazi inainte ma voi implica numai eu in problema ortodontica a baiatului. Tudor e un aiurit care abia vede de el.

Mi s-a parut deodata o femeie mult mai draguta si binevoitoare decat prima data cand o vazusem. Cu o dezinvoltura demna de o cauza mai nobila, luase de pe umerii mei toata greutatea vinovatiei, a promiscuitatii si a pacatului in care levitasem. Imi venea sa o felicit pentru alegere, pentru noua casnicie si pentru vestile extraordinare pe care mi le dadea cu atata nonsalanta. Era adevarat ca iubirea care nu distruge, nu e iubire…dar parca nu ma simteam foarte confortabil in postura de spargatoare de casnicii. I-am zambit cu atata sinceritate, ca a parut aproape surprinsa.

35328831_1228539077306716_6454563804041707520_n

-Va inteleg perfect. Stiti cum se zice, „Doar cei mai intelepti si cei mai prosti barbati nu se schimba niciodata”.

A cumpanit o secunda, timp in care mi-am zis ca fiecare dintre noi il bagase pe Tudor in alta grupa, asa ca am zambit si am inceput sa ii expun planul de lucru pentru baietel.

 

Flori 29

M-am dezbracat din mers, de parca in dormitor m-ar fi asteptat barbatul de care tocmai ma despartisem. Mi-am lasat hainele sa mi se scurga pe trup, lasciv si provocator de parca nu ma despartisem de el, ci ma duceam sa il intampin in inefabilul asternuturilor de matase ce aveau sa ne invaluie trupurile toropite de pasiune. In fond, inima mea chiar refuza sa admita ca il lasasem sa plece. Ca ii inchisesem usa in nas, speriata ca o pustoaica, nu de el, ci de ceea ce adunasem in mine si n-as fi stiut cum sa portionez sa nu fie prea mult, prea deodata, prea definitv. M-am scurs intre perne in moliciunea ce mi-a trezit alte dorinte, mai dureroase, mai adanci, mai subtile, si am dat frau liber emotiilor. Am plans pana am adormit. Nu de necaz ca nu era langa mine si ca ne despartea un zid, o usa sau un oras. Ci de neputinta de a lua viata de la capat maine, linear, cliseic si monocrom, de parca seara asta nici nu a existat. De parca nici anii de atunci nu au fost in calendare. Si nici macar noi nu traiam pe vremea cand iubirea noastra era mai presus de cuvinte. Am plans pentru ca am stiut ca va trebui sa continui sa exist ca si cum nimic nu se intamplase. Ca si cum as avea o bucata de piatra in suflet si revederea lui nu ar fi insemnat nimic mai mult decat stanca zgariata de un netrebnic ce isi trece ziua si numele pentru eternitate, fara sa simta durerea pietrei.

36585161_1249851861842104_5549318022419709952_n

Am plans pentru ca am inteles ca pe noi nu ne despartea nimic atat de mult cat ne separau propriile noastre neputinte, limitari si constrangeri de a nu rupe randurile, ci de a fi parte din marea de oameni ce aleg sa traiasca dupa dogme, pentru linistea celorlalti si propria lor nefericire. Pentru ca ne era frica sa incercam sa fim fericiti intr-o lume a suferintei si acceptarii. Nu ne separa nimic atat de total precum mentalitatea sacrificiului pentru ceilalti si pentru imaginea ce o ofeream celorlalti, precum o ofranda zeilor, pentru un bine absolut, inexistent in fapt, ce ne guvernase viata si ne decisese intreaga poveste pana la un punct. Ce facusem noi astazi era mai presus de ceea ce fusesem invatati. Ne abandonasem si uitasem lectiile invatate. Incurcasem instructiunile si refuzasem sa raspundem la comenzi. Nesocotisem legile si urmarile lor. Fara sa fi planuit sau fara sa avertizam lumea ca alegem sa fim altfel.TRAISEM. Egoist, total si disperat. Doar pentru noi. Doar pentru cateva clipe. Ne sarutasem lacrimile, suferintele, tacerile, tristetile, asteptarile si disperarea tuturor acestor zece ani. Ne sarutasem visele si sperantele, locul gol ce ramasese langa noi de atunci, oricat de aproape ne-ar fi stat altii ce ni se instalasera in viata sperand ca o vor resuscita ca pe o inima bolnava ce refuza sa mai porneasca indiferent cate manevre si socuri electrice i se fac. Ne sarutasem atat de total de parca facusem dragoste in picioare, precum soldatii tarati prin transee zile si nopti la rand, disperati de somn, ce ajung sa doarma pana si in pozitia bipeda. Nu-mi amintesc daca in ultimii zece ani mai traisem atat de profund un moment de iubire precum sarutul acesta, in picioare, sprijinita de o usa. Tulburator, pasional si incitant, sarutul nostru imi rascolise toate odaile sufletului, spargand lacatele cu care imi pecetluisem dorurile si amintirile, ca sa nu mai doara.

-Daca nu esti cine vreau eu sa fi, inchide! N-am chef de nimeni altcineva. Nu exist decat pentru mine si pentru…

-Nu inchid deloc! Si oricum nu telefonul e problema. Poti sa il arunci, oricum, nu il auzi. Dar te rog, deschide usa. Stau pe prag de o jumatate de ora. Au iesit toti vecinii. M-au invitat in casele lor. Eu insist ca vreau la tine.

-OK…vin acum.

Am apucat din mers un cearceaf si l-am rasucit pe mine, in drum spre usa de la intrare. Probabil ca eram peste asteptarile musafirului meu, pentru ca m-a privit ca pe o forma noua de arta moderna.

123

-Esti cumva Venus din Milo?

-De ce ma intrebi? Nu am brate sau am crescut peste noapte?

-Stai , nu inchide usa! Sa iti bag in casa si ofranda zeilor. Nu stiam ca ai atatia admiratori. Nici vecinii nu pareau sa stie, dar ti-au urat la multi ani, convinsi ca e ziua ta. Cred ca asteapta tortul, mai pe dupa amiaza.

Miru culegea cu sarg florile ce pareau sa fi crescut din ciment si pres, gratioase si indestulatoare.

-Le-ai gasit acolo?

-Nu. Am trecut in zori pe la piata de flori si m-am gandit ca e o zi potrivita pentru o astfel de surpriza.

-Nu te-ai gandit rau. Pune-le in apa daca tot le-ai adunat. Iti sta bine cu ele in brate, dar cred ca lor le-ar sta mai bine in glastra.

-Asta e tot??? Adica e ceva banal, aproape la ordinea zilei sa gasim trandafiri pe prag? Eu unde naiba traiesc? La mine in cartier nu a ajuns inca aceasta moda. Hai, Alma, dezvolta subiectul. Te-ai certat iremediabil si total cu Matei.

-Rece!

-Ai cunoscut pe cineva?

-Gheata!

-Ai refuzat un pacient multumit?

-Polul Nord!

-Ai un vecin care te adora?

-Departe rau, ai iesit in spatiul cosmic.

-Ma dau batuta. Dar nu ma lasa asa. Macar ai idee de unde sunt?

-Ideii am intotdeuna. Multe si unele chiar trasnite. Nu mi-am comandat flori. Nu sunt atat de patetica. Nu stiu sa am admiratori secreti. Nu mi-ar folosi la nimic sa fie ascunsi, i-as prefera cat mai prezenti in viata mnea, dar…. am o vaga supozitie. Din pacate nu cred ca pot sa elucidez misterul pentru ca astept sa mai sune o data postasul. Stii doar, postasul suna de doua ori! Cred ca dormeam cand a sunat prima oara. Miruuuu, mi-e somn. Miruuuu si vreau sa dorm cu toate florile astea in brate. Sa le imprasti pe pat si sa ma asez cu ele, sa ma imbratiseze si sa ma atinga, sa le simt parfumul si sa ma gandesc la mainile care le-au strans in buchet si le-au pus la usa mea….

10-flori-potrivite-buchetul-de-mireasa-pentru-o-nunta-de-vara

-Mai fata draga, tu ai febra. Delirezi. De ce sa dormi in flori si de unde atata patima pentru un florar? Poate e unul din ala de la coltul strazii, cu dinti de aur si cu cruciulita cat rigla de scoala. Ce-ti veni?

-Doamne, cum vine ea aici sa imi ucida toata poezia si sa ma transpuna in realitatea ei urata, meschina si ingusta…. Ce florar, Miru? Par astea flori cumparate de la coltul blocului, infasurate in celofan conic? Nu vezi ca sunt alese special pentru mine? Fine, in culori pale, aranjate cu grija…Doar ca nu vorbesc, bietele de ele. Ia vezi, vorbeste altcineva in locul lor? Poate e vreun bilet pe undeva. De fapt nu! Lasa-ma pe mine! Cine stie ce mai gasesti si ce comentarii faci.

Am luat florile din mana ei si le-am apropiat de mine. Erau timide ca Tudor. Stiam ca sunt de la el. Mai facuse asta, candva cand fusese plecat intr-o delegatie si nu ne vazusem aproape o luna. Stiam ca isi lasa semnatura undeva, asa ca am bagat mana adanc intre ele. Nu ma inselam. Ce bine il cunosteam…

Am scos bucata de hartie si m-am indreptat spre fereastra ca sa nu ma vada Miruna ce reactie am. Cand m-am intors catre ea probabil ca nu mai eram eu, ci Alma de acum zece ani, pentru ca Miru a spus fara sa clipeasca,

-Tudor. Sunt de la Tudor. Se vede pe fata ta. Ce scrie? Trebuie sa imi spui! Nu ies din casa asta pana nu imi spui tot. Acum mi se leaga tot filmul. De aia esti frumoasa intr-un anume fel greu de explicat, de aia esti dezbracata si patul e intors pe dos ca dupa lupte, de aia nu ai auzit nici telefonul si nici soneria sau interfonul, de aia nu ma certi ca te-am trezit si am dat buzna peste tine. A fost aici! Ati facut dragoste!

ebc7584bee133afc7f772499fdb6a6ce

-Este aici. Nu a plecat niciodata. Cu orice barbat m-am culcat, am inteles ca de fapt dragoste am facut numai cu Tudor in toti acesti ani.

Dorinta si neputinta……………………..28

Ai simtit vreodata ca iti fura cineva tot aerul din jur? Ca iti trage pana si ultima farama din proprii plamani si ca te ia ameteala in lipsa lui? Ai trait senzatia aceea de perplexitate cand vrei sa deschizi gura sa spui ceva, dar nu iese nimic, pentru ca esti intr-un vid al consternarii ce te impiedica sa reactionezi? Ai realizat vreodata ca oricat de fragil ar parea un om, disperarea de a pierde tot intr-o secunda il poate face sa reactioneze de parca ar fi un Hercule capabil sa mute muntii din loc?

34888917_1223739404453350_4280384357316689920_n

 

Tudor putea fi luat drept moale si confortabil la o analiza superficiala, dar acum parea ca isi pierduse mintile, asemeni personajului mitologic urmarit de Hera. Sarutul lui era ca sarutul mortii. Total. Sufocant. Parea flamand si incarcat de un dor abisal de gura mea. De gustul ei. Parca vroia sa mi-o fure toata, absorbind-o cu fiecare inspiratie. Mai mult, mai tare, mai apasat. Incepuse sa imi fie teama ca va sfarsi sfartecandu-ma de pasiune si disperare. Ma musca repetat de parca uitase ca rupe parti din mine, rostind vorbe fara sens, sau poate cu un rost numai de el stiut. Simteam cum excitatia ma facea sa freamat in mainile lui, balansand intre placere si durere, retragandu-ma usor pentru ca apoi el sa ma pironeasca mai strans de corpul lui ca pe o haina croita din propria lui piele. Ii facea o imensa placere acest dans tribal lent ce ii dospea in el puterea, cel mai falnic semn al suprematiei indelung reprimata. Lupta noastra plina de pasiune si senzualitate ce pierduse demult conturul unui sarut de noapte buna ii sporea dorinta. Complet euforici, incarcati de narcoticul iubirii, paream doi oameni disperati pe care viata nu ii adusese iar pe acelasi tarm, ci mai degraba ii chemase pe ponton pentru ramas bun inainte de imbarcarea ce avea sa ii desparta pentru totdeuna.

Ma saruta haotic, asa cum respira, pasional, suierand, ca un vaiet, ca si cum avea o durere atat de mare pe care o mascase de ochii si urechile oamenilor atat de multi ani, nu ca sa nu le starneasca mila, ci pentru ca vroia sa o stie numai a lui. Pentru ca facea parte din el asa cum avea maini, picioare sau spate. Asa cum simteam ca si eu sunt un fel de terminatie a lui, o alta parte a inimii lui, prin care filtra numai fericirea ce o traise si pe care nu inceta sa spere ca avea sa o mai traiasca macar o data, si-nc-o data. Era in el o bucurie dureroasa, pentru ca nu avea decat un inceput firav intr-un timp ce devenise istorie, cand isi cladise din sperante un altar pentru dragostea lui. Pusese piatra pe piatra, fiecare stare si emotie, faurind planuri mari pentru un viitor ce nu a mai venit. Cand s-a pomenit cu visele spulberate nu a stiut incotro sa se duca. O vreme a ramas pe loc, incapabil sa inteleaga de ce fusese parasit. Apoi a fost ales si a acceptat. Acum alegea el. Eu insa nu eram decisa sa accept.

tumblr_lyq9syi6zM1qkp0j6o1_500_large

L-am impins usor, tematoare ca as ajunge sa nu ma mai pot controla si sa cad prada regretelor. Mi-a luat incercarea de desprindere ca pe o provocare si mai mare, ce-i excita la maxim simturile. Ma saruta incitant, cu mainile bagate adanc in parul meu, pe bucatele si de-a-ntregul, gemand usor de fericire, ori de cate ori redescoperea emotiile ce-l tinusera langa mine atunci, si-l chemau inapoi acum. Se lipise de mine si se impingea tot mai ferm, incat simteam ca am putea sa ne ansamblam intr-o singura fiinta, fara efort. Usa din spatele meu parea tot mai nesigura. Fizic eram acolo, cu el. Cerebral calculam momentul in care clanta ar fi cedat si ne-am fi pomenit in hol. De acolo, nu mai era nimic de facut. Nimic pentru care sa fi avut o scuza sau o explicatie pertinenta. Incercam sa imi misc corpul astfel incat sa ma plasez cat mai departe de clanta si ma felicitam ca schimbasem usa veche de rumegus presat care ar fi fost demult in sufragerie pe jos cu noi deasupra, la cat de multa presiune se pusese pe ea. Imi spusesera baietii care montasera usa noua de metal ca nu are moarte si pot sta linistita. Stateam. Feroneria ma speria putin pentru ca odata intrat in casa, nu stiu cu ce usi, lacate si alte incuietori l-as fi putut convinge pe Tudor sa stea departe de mine. Parea decis sa recupereze tot. Mintea mea, bolnava, derula film dupa film, ca la un maraton cinematografic in care ruleaza viata ta si a altora de care fie depinzi, fie ii poti influenta. Schimbam stari. Eram confuza, alternand intre fericirea de a-l fi regasit si nefericirea de a provoca altora dezamagire. Incercam sa ma conving ca nu eram un om rau, ca nu as putea trai stiind ca fac rau cuiva cu voia mea, dar nu paream capabila sa justific prea clar ce cautam in bratele acestui barbat cat se putea de casatorit si cu copil, la ora aceea tarzie din noapte. Un singur lucru mi-era limpede. Eu nu ma sarutam cu barbatul casatorit si tatal unui copil. Eu nu furam linistea niciunui camin cinstit sau unei familii frumoase cu oameni ce se iubeau mai presus de declaratii! Eu ma iubeam patetic si total cu Tudor, barbatul meu de acum zece ani, ca si cum timpul refuzase sa mai cronometreze vietile noastre, si de duminica pana luni nu trecuse un deceniu, ci doar o noapte. Rece si singura ca tot ce a urmat in vietile fiecaruia dintre noi.

tumblr_lxsx8piz1s1r0twuco1_500

Am ridicat genunchiul usor sprijinindu-l de pantecul lui, ca sa creez o bresa intre noi. S-a aplecat mai mult spre mine si mi-a cuprins piciorul cu bratele. Mi l-am retras speriata de diferenta de rationament dintre noi. Eu incercam sa ma eschivez. El lua orice faceam ca pe o noua provocare. Sarutul nostru nesfarsit parea ca ii alimentase poftele si forta. Trebuia sa fac ceva. Dar ce? Tudor era ca o jucarie cu baterii reincarcabile si mecanism cu arc, care solicitat prea mult sarise de pe ax si nu mai putea fi controlat. Salvarea a venit de unde ma asteptam cel mai putin. Intai s-au auzit pasi undeva la parter, apoi chicoteli si zgomot pe scari. Cativa tineri se intorceau acasa de la vreo petrecere. Mi-am aranjat hainele si parul si l-am repozitionat pe Tudor un pas mai departe de mine.

-Multumesc ca m-ai condus. Vorbim la telefon. Transmite salutari acasa! Noapte buna!

Tudor ma privea ca si cum vorbeam sanscrita prin semne. Nu reusise sa se decupleze inca de la momentele ce ii provocasera atata placere. Era ciufulit si confuz, dar intelegea ca trebuie sa se retraga. Am profitat total de aparitia tinerilor ca sa imping hotarata usa, dar si sa o trag dupa mine ferecand-o, dupa ce mi-am spus poezia de noapte buna. N-am auzit pasi, dar nici nu as fi putut spune daca imi doream sa aud sau nu. Am ramas sprijinita de usa, aceiasi ce a simtit pasiune, dragoste si tristete cat nu ii dadusera toti muncitorii ce o faurisera sau oamenii ce o atinsesera pana sa ajunga la mine in apartament.

11406941_963660976999605_6628880548416031615_n

Nu stiu cat am stat asa. Mi-era frig si-mi amortisera picioarele desculte pe gresie. Tot corpul ma ardea. Mintea cutreiera scapata din lat. Pe partea cealalta a usii, inima imi ramasese strivita intre dorinta si neputinta, incapabila sa intre sa se odihneasca alaturi de mine, in singuratate.

Pustiu 27

Aparent nimeni nu vrea sa moara, desi unii o spun chiar foarte des, ca pe un exercitiu de verificare a vigilentei si devotamentul celorlalti pentru ei. Nici de trait nu ne pricepem mai bine, desi preroram ca suntem si la asta experti. Testam, precum in laborator, rezistenta sentimentelor, schimbarea starii de agregare a sufletului, motricitatea gandurilor si persistenta dorului. Nimeni  insa nu ar trebui sa subestimeze elementul surpriza. Oricare dintre noi suntem capabili in situatii pe care noi le consideram atipice sa eliberam lupii din noi si sa aparem apoi in fata celor ce fac diferenta in mintea noastra ca niste fapturi eterice, gata sa se predea sau sa incheie pacte dintre cele mai nepotrivite. Vorba aceea, „ daca nu esti dornic ca oamenii sa ti se urce in spate, nu te apleca prea tare.” Mi se parea ca stateam deja prea adusa de spate, nefiindu-mi foarte clar daca trebuia sa ascult doar vorbele lui Tudor si sa ma simt magulita, sau sa si fac ceea ce imi spuneau ele si sa ma las prada inefabilului.

girl-1130761_960_720

Incercam sa nu vad nimic decat strada. Pustie ca si mintea mea. Priveam fix intrarea in bloc si asteptam pocnetul pistolului, precum alergatorii de mare viteza in blockstart. Am inchis ochii de teama ca ar putea sa imi vada ezitarea si teama. Nu-mi era frica de mine. Ma temeam pentru el. Eu nu aveam niciun angajament ferm. Pentru mine azi era egal cu maine si cu nimic diferit de ieri. Stiam exact cum stau. Relatia mea cu Matei era precum o intelegere intre gentelmeni, guvernata de corectitudine, intelegeri si nevoi. Oricare dintre noi ar fi vrut sa iasa din ea, nu avea decat sa anunte. Fara regrete. Fara promisiuni. La Tudor lucrurile stateau cu totul altfel. Ii simteam respiratia grea, ca a unui batran ce a urcat zece ani aceleasi trepte fara sa ajunga nicaieri. Nu il priveam dar simteam ca nu se uita la mine. Am stiut ca eu trebuie sa fac nu primul pas, ci si pe al doilea, si al treilea si toti cei ce ar urma. Toti pasii ce i-a umblat fara rost timp de zece ani, pe carari pe care si le-a batatorit cu sperante si vise, fara sa faca insa nimic pentru ca ele sa devina candva realitate. Asa era Tudor. Asa l-am gasit. Asa l-am lasat. Asa il regaseam.

M-am intors la el brusc si l-am intrebat fara sa ma gandesc nicio secunda la consecinte.

-Urci sau vrei sa facem dragoste in masina?

A fost ca atunci cand gasesti bolovanul potrivit si ai si cea mai buna pozitie. Arunci cu forta, si spargi geamul din fata ta in milioane de bucatele, si pe urma te intorci uimit spre celalalt si ii spui, „S-a spart…”, de parca ar fi o surpriza. Asa si el. Nu asta a vrut? Nu aici si-a dorit sa vina?

-Cum vrei tu…

-Eu amenzi am tot luat pentru diverse fapte comise cu masina, dar din cele care vizau circulatul cu viteza, parcatul neregulamentar sau un galben furat. Nu am idee cum e cu sexul in masina, daca e considerat ultraj contra bunelor moravuri sau tulburarea linistii publice. Cum nu suntem pe Titanic sa nu ne vada lumea, parca nu m-as risca la astfel de actiuni exhibitioniste.

Incercam sa o dau pe gluma pentru a detensiona momentul, constienta ca ajunsesem aici nu pentru ca el dorea asta, ci pentru ca aici si atunci i se oprise viata si iubirea. Avea nevoie sa spuna cuvinte. Sa rosteasca vorbe pe care si le reprimase toti acesti ani. Trebuia sa se dezlege de toata suferinta prin care simteam ca trecuse.

-E tarziu. Esti obosita.

wallpaper-heart-crystal-wallpapers-rapper-hanging

Exista nenumarate feluri de a spune cuiva drag ca il iubesti, ca iti lipseste si ca ti-a fost extrem de dor de el. Unele sunt sinonime cu „ Ti-am facut cafeaua”, altele suna ca ‚”Trec sa te iau de la servici”. Ale lui au fost acestea.”Esti obosita”.

Am intins mana spre el. Mi-am purtat degetele flamande prin parul lui ciufulit. Am coborat spre frunte si pe ochi, inchizandu-i usor ca mai apoi sa le adun pe linia ferma a nasului si sa trasez gura carnoasa, intredeschisa, cu degetele aratator de la ambele maini. Buzele ii erau uscate ca dupa febra si ii simteam respiratia fierbinte, tot mai sacadata, pe care si-o stapanea cu greu. N-am renuntat, ci am coborat alunecand usor in adancitura de sub gura, unde barba usor crescuta de peste zi mi-a excitat pielea, trezindu-mi simturile adormite in uitare. Barbia despicata m-a ademenit sa alunec spre grumazul puternic pe care picaturi de sudoare coborau si ele facandu-si loc printre degetele mele ce i-au cuprins ceafa. M-am prins de gatul lui ca pe timpuri tragandu-l usor spre mine. Nu a intampinat rezistenta.  I-am sarutat inocent ochii inchisi si scobitura de sub buza de jos, asa cum saruti un copil de noapte buna. Apoi mi-am desprins mainile de pe el si l-am privit. Imi fusese dor de toate aceste gesturi ce mi-au fost candva atat de comune, dar nu eram pregatita sa fiu amanta. Cea mai rea parte nu fusese ca l-am pierdut pe el. Ci ca m-am pierdut pe mine. Si de atunci n-am incetat sa ma tot caut si sa cred ca nu mai exist asa cum eram atunci cand ma iubeam cu Tudor. Acum, avandu-l in fata, am inteles ca existasem toti acesti ani, dar doar cu o jumatate de suflet. Cealalta jumatate i-o lasasem lui atunci cand am plecat, asa cum facusem si cu alte lucruri de ale mele, sa nu ii para despartirea totala niciodata. Sa fie ca o amanare, atata vreme cat rujul mai era pe etajera, esarfa in cuier, parfumul in sertar si papucii pe balcon. Cand l-am atins, parca m-am atins pe mine.

007Z054dWkE

-Deci? Ce facem? Te duc acasa?

Mi-a luat mana si mi-a sarutat causul palmei plimbandu-si buzele pe adancitura mainii mele, de parca vroia sa o umple toata cu dragostea lui si vorbele nerostite.

-Nu, Alma. Plec eu. Iau un taxi. E prea tarziu pentru tine. Nu te-as putea lasa sa umbli pe strazi la ora asta. Poate fac chiar cativa pasi pe jos. Hai sa te conduc in bloc.

Am inteles ca asta era tot. Asa trebuia sa fie. Era prea devreme pentru mai mult. Sau poate nici nu avea sa mai fie mai mult niciodata de acum incolo. Am coborat din masina si mi-am cautat cheile prin geanta. Am descuiat si am intrat ca doi straini ce locuiesc in acelasi imobil. Nu cred ca fusese la mine mai mult de zece ori cat fusesem impreuna. La lift am crezut ca ne despartim, dar nu a fost asa. Am intrat fara sa ne vorbim, el a apasau la doi, semn ca mai stia inca unde locuiam, iar eu am acceptat compania lui si dorinta de a ma sti in siguranta. Scara era in intuneric si tacere. Am cautat telefonul sa pot descuia usa. M-a ajutat sa nimeresc broasca. Nu-l vedeam. Il simteam doar. Fierbinte. Pasional. Nefiresc de aproape. M-am intors sa ii urez noapte buna. Nu am mai apucat sa spun nimic. Am ramas cu gura intredeschisa, strivita intr-un sarut ce asteptase zece ani sa traiasca.

Alegeri 26

Viata e facuta din alegeri. Ele ne determina destinul. Ale mele m-au purtat in locuri pline de culoare, asa cum sunt si eu. Am fost liberul arbitru al deciziilor mele, de cele mai multe ori, alegand raul cel mai mic sau calea prin care ar suferi cat mai putini oameni, dar nu neaparat eu. Asa si acum. Nu am putut alege sa ma intalnesc sau nu cu Tudor, sa cunosc aceasta femeie si problemele ei, dar am ales cum sa reactionez la tot ce mi s-a intamplat ca sa nu trebuiasca sa blamez pe unii si pe altii pentru urmari.

regrets-620x438

Conduceam lin, prelungind parca bucuria sofatului fara blocaje, intr-un oras straniu de frumos cand e gol, de parca oamenii in loc sa il insufleteasca, il uratesc cu comportamentul lor. Calea Victoriei parea un drum burghez strajuit de case impunatoare, in stil baroc, rococo sau art nouveau, in care te astepti sa auzi chansonete, tangouri interbelice si clinchet de pahare.

–Vezi ca ai ratat intrarea pentru strada Moxa. Pe aici trebuia sa faci la stanga.

Tudor sparsese tacerea in care doar gandurile noastre sopteau povesti.

-Stiu. Dar e atat de frumos si de liniste incat cu greu imi vine sa rup mirajul acestei nopti. In plus, Musafira noastra a atipit pe bancheta si m-am gandit sa nu o trezim inca. Asta e primul ei moment de relaxare dupa toata nebunia prin care a trecut. Mai dau doar o tura si promit sa trag direct la destinatie. Iarta-ma! Am fost egoista. M-am gandit doar la mine, uitand ca tu ai obligatii si poate esti asteptat acasa. Daca vrei te pot duce pe tine, timp in care mai doarme putin doamna Tudose, iar eu ma mai bucur de orasul meu de suflet, asa cum nu am ocazia sa il vad prea des. Ma descur eu cu ea.

-Nici vorba. Nu se cade. Dupa somn va fi si mai greu sa o misti si sa o instalezi in ale ei. E in regula.

-Macar ai dat un telefon sa nu se ingrijoreze lumea?

-E totul in regula. Multumesc pentru ca iti faci griji pentru mine.

Discutia se fransese brusc intre politeturi si banalitati. Ce as mai fi putut sa adaug sa nu par insistent de curioasa si prevazatoare cu viata si relatiile lui? Nimic. In fond, alegerile ii apartineau, iar eu nu trebuia sa i le influentez catusi de putin. Oricat mi-as fi dorit sa vorbesc cu el, nu trebuia sa il fac sa se simta presat. Poate ma ura si nu putea sa ma ierte. Se spune ca iertam mai usor daca vedem nefericirea in care se zbate o persoana. Eu paream ca m-am descurcat, deci nu meritam gratierea.

Si atunci cand ma resemnasem si acceptasem ca si tacerea e un raspuns, deci o alegere, a venit intrebarea lui. Subita. Subtila. Perversa.

-Ai facut vreodata dragoste in masina?

A fost ca si cum cineva imi deschide geamul larg cu o mana si cu cealalta imi arunca o galeata cu apa rece si cuburi de gheata direct in fata. Pret de o fractiune de secunda m-am gandit ca sigur este ceva inselator si nu trebuie sa ma reped cu raspunsul ca la scoala. Am numarat calm pana la 10 si nonsalant de parca m-ar fi intrebat despre panselute si cotatia lor la bursa, am raspuns:

-De ce ma intrebi? Vrei sa imi propui ceva?

Era randul meu sa il surprind. Aveam timp sa ma repliez si sa imi pregatesc atacul. Ma trezisem din motaiala si eram toata numai atentie. Tudor parea ca evoluase foarte mult in anii pe care ii sarisem si pentru care nu aveam  motivare acceptabila. Sau poate doar vroia sa vada cum ma transformasem eu si cat de departe ma purtase originalitatea mea.

-Eram doar curios. Nu stiu ce mi-a venit. Scuza-ma daca am fost deplasat cu intrebarea.

getImage_large.

Precum apele ce devin viituri dupa ploi torentiale si rup malul, dar se intorc in albia lor dupa ce trece prapadul, asa si el, se integra in marja de eroare, confort si buna purtare pe care o cunosteam atat de bine si de care imi fusese de atatea ori groaznic de dor. Tudor nu stia sa fie altfel decat cum era el. Am oprit masina in fata imobilului descris de batrana, Tudor a trezit-o usor, apoi a saltat-o ca pe un copil si a pornit cu ea spre intrare.

-Alma, cauta cheile in geanta. Vezi ca e un manunchi cu o minge de fotbal de plus.

Am bagat mana in geanta cu teama si jena, de parca ii cotrobaiam prin viata. Nu era vreme de refuzuri si politeturi. Femeia era obosita. Am descuiat usa de la intrare dupa multe incercari nereusite. Oare de ce tin oamenii atatea chei dupa ei? Sigur un singura deschidea tot, asa cum se intampla adesea, sau doar usa de la intrare statea incuiata. Am intrat prima, incercand sa gasesc un comutator. Pipaiam zidul rece si nu dadeam de nimic, pana cand am auzit glasul moale, adormit al batranei.

-Comutatorul nu e la intrare! Mergi putin si dai de un zid. In dreapta lui, pe la mijlocul peretelui. Niste neispraviti. Cand au zugravit au desfintat intrerupatorul de la intrare. Si de atunci ma chinui asa, orbecaind ori de cate ori ma intorc acasa pe inserat.

Mirosea a lavanda si busuioc. Cand am dat de comutator, o lumina mica, confuza abia de ne-a deschis calea. Tudor a preluat comanda.

-Unde va duc?

-Lasa-ma jos, pot si singura de aici. Toate mobilele ma cunosc. Ele o sa fie bratele mele si ma vor ajuta sa ma misc fara probleme. Intrati! Sa va servesc cu ceva.

 

-Nici vorba. E trecut de miezul noptii. Mai bine sa va ajutam sa va culcati. Si sa plecam si noi la casele noastre.

-Doamne fereste! Cum sa plecati asa? Nu se cade. Macar o dulceata. Un serbet. Un pahar de limonada. Nici nu ma gandesc. Imediat va aduc. Nu dureaza decat o clipa. Insist.

-Doamna Tudose, nu vrem sa va deranjam. Sa nu ne intelegeti gresit, dar am vrea sa ne retragem. Promitem sa revenim maine si sa stam mai mult.

Dupa ce am asigurat-o ca ne vom intoarce negresit a doua zi, i-am dat numerele noastre de telefon. Intre timp Tudor a descoperit un baston agatat in cuier, cu care miscarea prin casa ii era mult mai sigura. Am plecat tragand usa dupa noi si rasufland usurati.

-Unde te las?

-La o statie de taxi. E una la Sala Palatului.

-Daca tot am facut eu pe taximetrista, hai sa te duc acasa…sau ma rog, cat mai aproape.

-E tarziu. Nu vreau sa mai pierzi vreme si pentru mine. Destul ca ne-ai ajutat atat de mult cu transportul la si de la spital. Sincer, ma temusem ca vei pleca atunci, la urgenta.

-Dar am promis. Incotro, deci?

-Inapoi.

-La spital?

-Nu. Inapoi in timp. Zece ani inapoi, te rog. Du-ma inapoi la tine.

Shadows_And_Regrets__by_CharliesPhotography

Nu mi-a fost frica decat ca sunt prea puternica si as putea sa-l strivesc, ata de fragila imi parea cochilia in care salasluia fiinta lui. Nu stiam ce sa fac. De fapt stiam dar nu vroiam sa afle ca stiu. Am intors masina dintr-o miscare si am apasat pedala pana la podea. Nu l-am privit. Nu i-am vorbit pana am ajuns in fata blocului meu.

Nu pleca! 25

-Nu pleaca, mama! Stai linistit. Se vede in ochii ei. Cum se vede si in ai tai ca iti pare rau ca nu mai sunteti impreuna. Oamenii mai gresesc si ei. Iertati si voi si faceti sa fie bine. Acum hai sa mergem sa vad ce imi spun oamenii astia ca te tin cu greutate in brate si nu se cade. Stai linistit. Tot aici o gasesti. Tot a ta va fi.

Imi venea sa deschid gura si sa spun o multime de vorbe, unele indelung pastrate in sufletul meu, altele doar ivite dupa comentariile batranei, dar m-am abtinut. In fond, ce rost avea? Femeia vroia doar sa ne fie bine. Pentru ea despartirea noastra reverbera prin timp si spatiu tocmai departe, la fiul ei necajit si singur, pentru care ea nu putea face nimic de aici. Simteam cum toata fiinta ei se inversuna sa dreaga nu legatura noastra, despre care oricum nu stia nimic, ci relatia copilului ei rupt de casa, pe care nu putea sa il mai ajute. Transferase atentia si dragostea ei pentru el, pe noi. M-am multumit sa ii zambesc si sa ii mangai mana mica cu piele zbarcita de vreme si greutati. M-a prins la randul ei de mana si a dat sa mi-o sarute, intr-un gest de multumire care m-a facut sa-mi retrag mana aproape infricosata. M-a privit cu ochii plini de lacrimi si am stiut ca nu mie imi era adresat gestul, ci sotiei fiului ei, de parca ea, batrana mama, ar fi putut sa-si induplece tanara nora sa nu ii lase baiatul singur printre straini. Stangace si jenata, mi-am tras mana din stransoarea ei moale, fara sa fac nimic ostentativ si mi-am pus-o pe umarul lui Tudor, mangaindu-l usor, intrand in jocul ei, ca sa o incredintez ca lucrurile se vor limpezi si totul va fi ca alta data. Tudor mi-a intuit gandul si a incuvintat din cap, plecand marcat de scena, incapabil sa mai adauge ceva. Ce nu reusisem noi sa cladim iubindu-ne frenetic, incerca o straina prin suprapunerea altei vieti si altui destin pe ceea ce aveam noi.

maxresdefault

Poate gresisem cand am plecat de langa Tudor acum zece ani, dar a doua oara nu s-ar mai fi numit greseala. Ar fi fost o alegere. Iar alegerea de acum avea mai multe necunoscute implicate, asa ca nici nu intra in discutie.

Nu puteam sa raman afara din masina pentru ploua inca si chiar sustinut. Am intrat inauntru si am stins lumina. Gandurile m-au napadit de parca stateau undeva la panda, asteptand sa ma linistesc ca sa poata si ele sa vina la raport. Trebuia sa fac ceva, altfel as fi despicat fir dupa fir in patru, sase si douazeci pana ajungeam sa innebunesc. Am luat telefonul si am cautat ultimul apel. Matei.

-Hei, baby, stiam eu ca te razgandesti. Ce vin vrei sa pregatesc pentru diseara?

-Ce vrei tu. Nu vin. Am vrut doar sa te aud. Ma iubesti? Spune-mi cat de mult ma iubesti? Pe o scara de la unu la zece.

-Unde esti? Ce-ti veni? Tu nu intrebi asa ceva. S-a intamplat ceva?

-Nimic. Sunt prinsa in trafic. Ploua infernal si e blocaj. Ma plictiseam. Am vrut doar sa te aud.

-Baby, si eu am ajuns foarte greu. Daaaar…am trecut chiar si pe la magazinul din colt. Am luat pui, humus si salata de varza. De data asta te si hranesc, desi, la drept vorbind ai putea sa te saturi doar cu mine, nu? Deci…te astept?

-Nu mi-ai raspuns la intrebare. De fapt, nu conteaza. Era o prostie. Vorbim alta data. Culca-te. Nu ma astepta. Merg direct acasa. Sunt obosita. Noapte buna!

M-am uitat mai departe prin lista de apeluri.

-Miru, tu ce crezi, Matei e potrivit pentru mine?

-Ce-ti veni? Spune repede! Ai tu ceva in cap. Nu ma intrebi asa, tam-nesam, lucruri importante pentru tine.

-Stiu si eu… Poate ca ar trebui sa ma gandesc serios la viata mea. Sa iau o decizie. Trece timpul. Imbatranim. Imi doresc copii. Stiu si eu….

1002077_466200230121660_1771852114_n-1

-Nu e un moment bun de luat decizii. Nici dupa o noapte de amor, nici dupa o intalnire din trecut. Esti vulnerabila. Cand iubesti,  stii. Cand nu…te tot intrebi. Vrei sa vin la tine sa vorbim? Ma sui in masina si ajung imediat.

-Nu, Miru. Deja mi-ai spus tot ce trebuia. Esti minunata! In plus, nu sunt acasa. Sunt in fata Spitalului de Urgenta, asteptand sa duc acasa pe cineva care cred ca si-a luxat glezna. Nu cunosti. O batranica. Cazuse in strada si am luat-o sa o ducem la spital. Eu si Tudor…

-Care Tudor?

-Tudor Dragomir. Nu mai stiu alt Tudor. A intrat cu femeia sa ii faca radiografie. Eu ii astept afara.

-Alma…cum naiba faci de il gasesti pe omul asta peste tot? Nici daca l-ai cauta nu v-ati intersecta atat de des. Ai grija! Nu bate intr-un zid sperand ca e usa. Nu o sa se faca. Niciodata! Nu e al tau. Nu mai e.

-Poate nici nu a fost vreodata, Miru. Dar nu as avea cum sa aflu, daca nu l-as intreba. Cred ca avem multe sa ne spunem. Multe sa lamurim, dar si mai multe sa intelegem. Pentru ca l-am iubit, l-am eliberat de mine si l-am lasat sa traiasca asa cum a vrut. Putea sa ma caute sau putea sa ma uite. Nu am facut nimic care sa ii influenteze deciziile. Nici acum nu fac. E drept ca nu a venit el spre mine, dar uite, universul ne-a tot adus unul in fata celuilalt. Imi transmite ceva ce eu nu pricep. Si ma tot gandesc…. ca nimic nu e intamplator pe lume.

-Timpul iti va da raspunsurile pe care le cauti, sunt sigura. Doar ca tu le vei primi cand nu iti vei mai putea aminti intrebarile. Raspunde-ti tu, daca esti in stare. Ce cauta Tudor acum cu tine? Ce cauti tu langa un barbat despre a carui viata noua nu stii mare lucru, iar ceea ce iti este cunoscut nu este in favoarea ta?

500x782_1392153041125745

-Pe mine. Ma caut pe mine. Cred ca am ramas acolo. Zece ani. Grei si lungi cat o viata in pustiu. S-a terminat desertul. Am ratacit toti acesti ani. Cred ca am ajuns inapoi la viata. Trebuie sa inteleg. Simt ca altfel nu pot merge mai departe. Ai incredere in mine. Nu voi face prostii! Nimic care sa faca rau cuiva. Mai ales lui. O sa te sun mai incolo, sa vorbim. Nu stiu cand. Multumesc ca m-ai ascultat.

-Gata, am rezolvat. Ce bine ca ne-ai asteptat….. aici!

Tudor deschisese portiera cu o mina vesela. Era ud leoarca, parul i se lipise de tample si picaturi de apa ii atarnau in gene. Am intins mana sa i le sterg, dar mi-am retras-o speriata. Nu se cadea. Am mimat ca vreau sa asez mai bine sacosa batranei pe scaunul din dreptul meu. Venise singur, sa se asigure ca nu am fugit si sa fie nevoit sa astepte dupa un taxi cu femeia in strada. I-am simtit bucuria.

-Ma intorc imediat cu doamna Tudose. Ma asteapta la intrare intr-un scaun cu rotile.

N-am spus nimic. Doar l-am privit. Era ca acum zece ani. Doar circumstantele erau altele. Trecutul comun ne lega inca. S-au intors impreuna. A ajutat batranica sa urce si a plecat inapoi sa duca scaunul. Femeia era linistita, cu o privire senina, de am crezut ca i se administrase o doza buna de calmant. Deja era cineva cu un nume, avea trecut, prezent si potential viitor in viata noastra. Ne lega, asa cum ne legasera multe alte lucruri, oameni, locuri, stari. Ploaia se mai potolise. Geamurile masinii erau aburite de caldura noastra. Imi venea sa scriu pe ele tot ce simteam si imi era frica sa rostesc.

inima-pe-geam

-Fata mea, sa nu alungi ce iti este dat. Sa nu renunti! De multe ori ultima cheie din legatura deschide usa. Baiatul asta chiar te iubeste. Stiu eu ce spun. Sunt femeie batrana, trecuta prin multe.

M-am intors sa o privesc. As fi vrut sa ii spun ca nu e chiar asa de simplu, dar am renuntat. Era prea mult de explicat. I-am zambit si am inchis ochii in semn de aprobare tacita. Tudor intrase si el in masina, dar de data aceasta s-a asezat in fata langa mine. Am intors capul spre el si l-am privit lung, apoi am intrebat,

-Unde mergem acum?

-Pe strada Moxa. Acolo locuiesc. E o casa mare, dar eu ocup doar etajul intai. Restul e gol. Ma gandesc mereu sa ma mut, sa vand tot, si sa ma retrag in Hateg de unde era mama, dar parca tot nu imi vine. Ma leaga atatea amintiri de orasul acesta.

Am pornit spre locul indicat. Ploaia contenise. Strazile pareau pustii. Lumea parca disparuse. M-am uitat la ceasul de bord. Era aproape miezul noptii. Noaptea abia incepea.