Featured

First blog post

This is the post excerpt.

Advertisements

This is your very first post. Click the Edit link to modify or delete it, or start a new post. If you like, use this post to tell readers why you started this blog and what you plan to do with it.

post

Cine iubeste si lasa…

Umbla si azi ca un nebun, cautandu-i umbra prin parcuri si alei. Calca usor, de parca urmele pasilor ei erau vii, acolo pe asfaltul incins, si nu vroia sa ii atinga. Vanticelul starnit dupa ploaie ii transpunea senzatia atingerilor dulci ale pletelor ei pe chipul lui nebarbierit de zile. Acasa nu mai putea sa stea. Cearceafurile moi pastrau urmele trupului ei zvacnind pasional. Dormea de doua saptamani in canapeaua din living. Inchisese bine usa dormitorului speriat ca nu va mai reusi niciodata sa depaseasca momentele acelea de infinita fericire si necuprinsa durere. Ii venea sa zideasca usa. Cand mergea la baie, trecea repede prin dreptul camerei de parca cineva sau ceva l-ar fi putut trage inspre acolo si i-ar fi tulburat gandurile nepermis de mult. Dar ce? Mai era nevoie de cineva sa faca asta? Se pricepea foarte bine si el. Ajunsese sa isi compuna starile de depresie atat de simplu si firesc de parca isi injecta substante letale in scop terapeutic. Ii cersise o iluzie de ideal atunci cand se indragostise de ea. De fapt nici nu isi mai amintea bine daca se indragostise sau doar comoditatea lui si insistenta ei ii adusesera fata in fata. Femeile stiu intotdeauna ce vor! Nu trebuie sa le intelegi, oricum nu vei reusi. Trebuie doar sa le iubesti!

ws_Love_Me_1600x1200

Restul e treaba lor. Prin iubire femeile sunt capabile sa creeze orice au nevoie, chiar si propria lor fericire. Chiar si atunci cand ea nici nu exista. Oricum, busola si cursul unei relatii sunt departe de a putea fi controlate sau programate. Iubirea lui il facuse curajos, dar iubirea ei ii daduse adevarata putere. Acum parea ca toata vlaga il parasise odata cu plecarea ei. Zile intregi zacea incapabil sa faca ceva. Astepta. Stia ca nicicand nu traise atat de intens si total ca atunci cand i se dedicase ei. Crezuse ca va ramane puternic toata viata dupa infuzia de forta venita de la ea. Ce minciuna… Ce lamentabil sfarsise in a-si linge ranile si a se inchide in amintiri… Incerca sa retraiasca pas cu pas momentele lor de fericire, dar memoria ii juca feste. Regreta jalnica lui siguranta si convingere ca nimic, niciodata nu se va intampla, si ca ea va ramane acolo langa el, indiferent de situatie. Fals. Relatia lor fusese asemeni unei sticle pe care certurile si nesiguranta o ciobisera putin cate putin, pana cand intr-o buna zi plecarea ei o sparsese in milioane de bucatele, pentru fiecare vorba, zambet, lacrima, bucurie, teama, incapatanare, orgoliu sau acceptare. Cioburile ii zaceau inca neatinse prin locurile pe unde traise cu ea, prin parcuri, pe banci, pe strazi si prin casa. Il raneau cand le vedea si simtea durerea nu numai mental, ci si fizic, transpusa din mintea ce putea sa ii impuna limite, dar pe care inima refuza sa le accepte.

images (8)

Totusi realiza ca este mai bine sa le lase asa, nestranse, decat sa se raneasca si mai rau incercand sa le puna la loc si sa recompuna ceva ce nu mai putea sa fie. Niciodata nu se gandise serios la relatia lor. Parea sinonimul firescului. Uneori, barbatii cred ca o femeie le ramane alaturi din obisnuinta sau teama. Sunt totusi femei care nu stiu ce este teama de singuratate sau esec. Asa era ea. Dintr-o bucata. Il asteptase sa creasca, sa accepte, sa evolueze, sa devina barbatul de care avea nevoie ca sa se simta implinita. Nu se intamplase nimic din toate acestea. Doar timpul parea ca se transforma. Din placere in durere. Asteptarile sunt cele mai grele. Asa fusese si a ei. Intr-o zi a decis sa plece. Cand s-a intamplat asta? Unde fusese el? Cum de nu intelesese ca ii era mai teama de schimbare decat de distrugere? El se dorea inca protejat, inteles, acceptat de ea, precum o mama. Ea isi dorea alaturi bratul ferm al unui barbat. Iubirea lor nu a fost pentru ea un troc: te iubesc pentru ca ai grija de mine. A fost un episod dintr-un serial scurt care te tine in fata ecranului impietrit de trairi, emotii si magie, pentru ca viata nu e un maraton cu mii de episoade si niciodata nu poti fi sigur ca nu vei fi inlocuit de un actor mai bun, sau ca bugetul alocat prezentei tale pe lume nu se termina. Traim intens, prin dragostea celorlalti fata de noi.

2612386498_6131c53053

Singuratatea alergatorului de cursa lunga

apatris

“Ei sunt cuminti../Eu sunt nebun…/ Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu,/ Poate ca cel cuminte-s Eu..”

De vorba cu mine. Nu ma mai satur sa ma ascult si sa-mi descopar profunda realitate a naturii mele umane. Suntem singurele fiinte care ne constientizam singuratatea, dar suntem si singurele fiinte care ne distrugem pe noi si tot ceea ce atingem. Ca si cum am fi purtatorii unui venin-panaceu si otrava deopotriva.  Venim si plecam singuri. Pe parcurs ni se alatura diverse persoane, unele pentru un timp mai indelungat, altele doar pentru o vreme. Sunt fiinte care ne raman in suflet si dupa ce ne parasesc, pentru ca intalnirea cu ele si bucuria de a le fi tinut de mana si ascultat gandul nu dispar. Ele doar se estompeaza, precum durerea staruitoare o vreme, ce scade in intensitate, devenind cronica insa. Puseele ei ne activeaza zone sensibile pe care le-am dori uitate, dar tocmai singuratatea este cea care le produce recidiva. Suntem niste bolnavi ce se pretind sanatosi si puternici. Fiecare dintre noi caram in spate precum Sisif un munte al neputintei, indaratniciei, orgoliului si neincrederii, doar ca noi facem asta benevol. Suntem tot mai firavi si mai singuri. Asa ne vrea societatea de azi.Cat mai liberi de contract. Fara obligatii.

facebook_covers_triste_7

Sa fim capabili sa raspundem prezent la orice solicitare. Sa fim acolo si cand nu trebuie sa fim. Sa facem mai mult decat se asteapta de la noi. Intr-un fel simplu, linear,fara menajamente, abandonandu-ne in munca si nevoia de recunoastere, robotic, fara pauze, fara simtire, doar mental, indeplinind sarcina dupa sarcina, din dorinta nebuna de a fi pata de culoare intr-un ocean de gri si negru. Stereotipia vietii de acum ce foloseste tipare si pune rutina la cote inalte de virtute permite doar celor nebuni sa iasa din marasm si sa alerge liberi la brat cu imaginatia. Restul traiesc intr-o falsa libertate si pseudo fericire ce costa mai mult decat salariul cu bonusuri, asigurare medicala si tichete de masa primite lunar. Ne vindem viata ieftin, traind scump clipele de bucurie reala.plangem mai des de bucurie decat de durere pentru ca momentele de fericire sunt tot mai rare si mai scurte.In malul in care ne afundam, piatra aruncata nu face cercuri, ci se afunda odata cu noi, tot mai jos…tot mai jos…

Straini de noi si de ceea ce ar trebui sa insemne o viata normala, alegem sa ii ascultam pe cei ce striga mai tare, nu pe cei destepti, decidem sa fim cum ne vor altii, o convertire a noastra la noi insine.

gand-soptit_75a80bc8d951fa

Suntem un popor de oameni singuri-glasuri intretaiate in tanguire, neputinta si abandon. Ne-am pierdut identitatea si rostul. Ne-am incurcat destinele si scopul. Ne-am uitat idealurile si nazuintele. Am pactizat cu dusmanul, ne-am incalcat juramintele, am acceptat tacerea si non combatul, ne-am acomodat cu singuratatea si traim cuminti, privind nebunii ce au fost si sunt mereu.

“O viata individuala este oarba si atee. Am pierdut umanitatea pentru ca am devenit solitari.”
Dumitru Staniloaie

Rubato

Cand le scriem, lucrurile isi traiesc o alta viata, cuvintele o alta dimensiune, sentimentele o alta profunzime, iar noi devenim deodata mai contemplativi si ingaduitori in fata hartiei. Exista lucruri carora nu trebuie sa le acorzi importanta atata vreme cat ele nu schimba esentialul. De aceea nu ar trebui sa ne ingrijoreze parerea vecinei, strambatura sefului sau alta opinie decat a noastra, atata vreme cat noi suntem convinsi de veridicitatea ei. Sunt insa altele esentiale ce pot modifica intregul curs al vietii, granitele unor tari, istoria unor popoare,destinul unor existente. Iubirea este unul dintre acestea. Indiferent de conditia lor sociala, de la omul simplu pana la regi si regine, printi si printese, imparati, tari sau sultani, toti au trait povesti de iubire ce s-au desfasurat pe adevarate campuri de lupta, precum Antoniu si Cleopatra, sau portative muzicale, precum John Lennon si Yoko Ono. Intreaga ratiune a lumii cedeaza in fata iubirii, iar sufletului expandat in fericire al celui indragostit pare o pictura ce a depasit nepermis de mult cadrul ramei comandate. Nu ne programam pentru iubire. Ea ne gaseste si ne face sa strabatem orizonturi ce ne duc infernal de departe de ceea ce vrem sa fim sau nazuim sa ajungem. Vesnici calatori, pe un traseu acelasi si totusi mereu altul de la om la om, ne purtam pasii de la pamant la cer, uneori zorind sa atingem inefabilul, alteori lenevind imbatati de uimire, singuri sau insotiti de cei fara de care traiul ar parea doar un traseu banal in care doar noi, oamenii, suntem capabili sa cream frumusetea din haos.

15

Suntem facuti din iubire. Fara ea, viata ar fi doar un mecanism bine realizat ce functioneaza dupa legi clare si reguli impuse, fara cadente, fara rubato, fara repetitii, fara mister. Dragostea te ia de mana insa si te poarta prin cotloanele ei ascunse si tentante, invatandu-te regulile jocului ei, uneori inocent, alteori pervers, antrenandu-te in arta seductiei si a dedublarii, a abandonului si a descoperirii propriilor limitari si blocaje. In doi se construiste un templu al fiecarei iubiri in parte, asa cum simt partenerii ca si l-ar dori, fie ca o cetate cu camarute ascunse in care sentimentele lor sa stea bine pazite de ochii oamenilor, fie cu porti si ferestre larg deschise catre lume, sa lase trairile lor sa inunde si viata celorlalti ca pe o dulce si binemeritate binecuvantare. Si totusi nu suntem niciodata cine credem ca suntem, si nici povestile noastre -temple ale iubirii nu sunt mereu terminate. Nestatornic si vesnic curios din fire, omul certifica prin actiune faptul ca nu este suficient ca doi oameni sa fie nefericiti separat pentru a fi fericiti impreuna. Si daca strigi si nimic nu-ti raspunde, nu inseamna ca lumea e goala, ci ca locul tau acolo nu mai este si e vremea sa pleci iar la drum. Asa, departandu-ne unii de altii, ajungem de fapt sa ne intelegem pe deplin. A trecut sarbatoarea indragostitilor si ziua aceasta usor exotica si fortat insurubata pe neaosul nostru dragobete, m-a dus cu gandul la iubire, dar iubire din aceea profunda, totala, nebuna, in care te pierzi si te recompui, ocult si sacru si profan, intr-o neintelegere totala a trairilor, intr-o expunere indecenta de senzatii ce trec de la candoare la abandon.

his-and-hers-tattoo-fuer-paare

Mi-am amintit ieri de iubirea dintre doi oameni, o artista din Serbia si prietenul ei norvegian, petrecuta pe marele zid chinezesc, fara explicatii. Dar cum viata reuseste sa ne surprinda, dupa 30 de ani, artista a organizat la New York un spectacol de arta intimpul caruia a privit in ochi 1500 de persoane necunoscute, fara sa-si vorbeasca. Momentul cu adevart emotionant s-a consumat cand in fata ei, dupa 30 de ani s-a asezat iubitul ei. Nu ai nevoie sa intelegi nimic, nu-ti trebuie explicatii si traiesti alaturi de cei 2 60 de secunde de o expresivitate extraordinara. Simti atatea cuvinte, gesturi, bucurii si emotii in privirile lor ca stau si ma intreb: La ce bun sa vorbesti daca nu transmiti nimic din ceea ce privirea si tacerea pot sa o faca? Privindu-i am inteles ca si atunci cand te despartim de cineva pe care l-ai iubit, nu ramai de fapt niciodata singur, ci tot in doi: tu si cel pe care il porti in suflet, pentru ca adevarata iubire “incepe acolo unde nu mai astepti nimic in schimb”.

avatare-dragoste-79

O zi cu 525 948,766 ore

Recunostinta e catedrala fiecaruia dintre noi in care intram smeriti sa multumim pentru ceea ce ni s-a dat si sa ne odihnim sufletul impovarat de griji. Ma strecor printre atatea ganduri frumoase si atata iubire…ma feresc sa nu daram altarele de amintiri, rasete strengare, lacrimi copilaresti si iluzii, ma aplec sa nu starnesc norii de vise ce-au calatorit toti acesti ani cu mine…cu noi…umpland aerul cu parfumul lor tineresc, puternic si increzator, apasat si contaminant de pozitivitate. Privesc prin plase de paianjeni, semn al timpului ce s-a oprit  in loc ori de cate ori cineva a plecat lasandu-si locul gol, si nimeni nu a indraznit sa se metamorfozeze in reusita celuilalt. Fiecare om are locul lui, viata lui si sansa lui. Povestile se spun si se compun iar si iar, nu din lipsa de subiecte, ci din placere si dor nemarturisit, un dor imens ce strapunge incaperile inimii si tasneste afara ca un strigat de libertate. Sunt atatea voci si atatea tipete de fericire in viata mea incat abia ma mai aud pe mine. Viata mea….

ganduri-de-suflet-de-la-minte-la-inima-drumul-trec_c0685a51122212

Viata mea ar trebui sa inceapa cu un “MULTUMESC”, pentru ca universul, divinitatea si 2 oamenii simpli au decis sa ma plasmuiasca. Daca la inceput nu intelegem mai nimic din ceea ce ni se intampla si consideram ca totul ni se cuvine si exista un rezervor nesecat de fapte bune ce tasnesc spre noi sa ne potoleasca setea de cunoastere, nou si aventura, in timp incepem sa descifram mesajele si sa intelegem legea dupa care functioneaza lumea. Asta ne face sa ajungem sa realizam valoarea unei clipe atunci cand ea devine amintire, sau a unui om cand deja nu il mai avem in preajma. Din pacate consideram totul atat de firesc si pe noi atat de indreptatiti sa stam la primire, incat bagatelizam tot ceea ce ni se ofera. Si totusi, mereu putem face mai mult decat am facut, mereu putem iubi mai profund, nazui mai departe si cantari mai atent.

Ce-am facut cu ce-am avut? Dupa ce mi-am facut acumularile si mi-am clarificat tintele, cea mai mare parte a timpului am daruit-o oamenilor. Mici si mari, destepti sau mai putin inzestrati, educati sau mai primitivi, idelisti sau orientati, pozitivi sau negativi, simpatici sau morocanosi, deopotriva m-au atras ca un magnet. Nimic mai fascinant pentru mine decat omul in toata diversitatea si maretia lui. Le-am ascultat povestile, am cantarit vorbele si acolo unde m-am priceput am inceput sa slefuiesc materialul brut, frumos ca lemnul proaspat adus din padure ce miroase inca a seva de viata. Iubesc munca in slujba omului, la fel cum iubesc oamenii. Nu ma plictisesc cu mine cand calatoresc sa explorez lumea, dar cele mai frumoase calatorii le-am facut in sufletele oamenilor. Acolo drumurile se intretaie, se descompun si se compun iar si iar, ca intr-un lego urias in care fiecare piesa poate avea mai multe roluri si locuri in functie de nevoi. Iubesc ceea ce fac pentru oameni mai mult decat pe mine si nu consider asta o slabiciune, ci un act de curaj si nebunie, pentru ca jocul cu oamenii nu are reguli si fiecare jucator decide cand intra sau paraseste jocul, ce strategie va folosi, cand va ataca sau cand se va lasa condus. Ma simt stangace uneori, in incercarile mele disperate de a face ceea ce stiu ca e bine, cum ma simt si sclava propriilor mele bucurii masochiste de a face oamenii fericiti, dar dincolo de tot si toate, din cand in cand, primesc recunostinta lor pentru ceea ce am facut ca pe o lumina datatoare de viata. Ea, recunostinta celor in care am investit, transforma lucrurile banale in lucruri sacre, atat de pline de dragoste si emotie incat aproape mi-e teama ca nu o merit.

5355236896_201349f8f3_o

M-am daruit. Dar nimeni nu a devenit sarac daruind. Sunt mai bogata ca oricand. Am mii de chipuri ce-mi compun chipul, am sute de zambete ce-mi contureaza surasul, am un milion de feluri de a spune POT si VREAU, am zeci de feluri de a-mi manifesta bucuria reusitei, dar am si milioane de lacrimi ce-mi compun plansul esecului, am forta celor ce au crescut cu mine, am increderea celor ce au cunoscut succesul alaturi de mine, am vise cat pentru 25 de generatii si sperante pentru alte zeci ce vor veni. Sunt recunoscatoare pentru tot ce mi-ati daruit cu atata dragoste, pentru nebunia de a crede in idealurile mele, de a ma urma si de a trece linia de sosire invingatori. Sunt recunoscatoare pentru sansa de a fi parte a atator vieti si a impartasi atatea emotii cu voi, pentru ceea ce mi s-a intamplat bun, dar si rau, pentru ceea ce am invatat, pentru ceea ce am uitat, pentru ieri, pentru azi si pentru maine. Recunostinta pentru voi si gandurile voastre ma face sa imi port amintirile in inima si nu in minte, si este rostul meu pe lume.

images (6)

 

 

Bucuria de a face altora bucurii

images

Nu a fost cer pana ce omul nu a crezut in el. Nu a fost mare pana cand omul nu a sorbit-o cu privirea. Nu a fost viata pana cand omul nu a trait fiecare secunda a ei. Nu a fost durere pana cand omul nu s-a pravalit in chin si nu a fost bucurie pana cand omul nu a tipat de fericire. Durerile insa, se scriu pe nisip, sa le poarte vantul si sa le inece valurile, pe cand bucuriile se scriu in piatra, sa nu le stearga timpul sau sa le ascunda gheata.

Se zice ca viata iti plateste orice pret vei cere. Dar tu trebuie insa sa stii sa ceri inteligent. Nu am fost niciodata buna la negocieri, si cu atat mai putin cand a fost vorba despre mine. Nu am stiut sa ma vand , pentru ca m-am daruit de cele mai multe ori celor care conteaza pentru mine. Mereu am avut oameni care au fost mai importanti decat propria-mi persoana. Totusi pentru aceia dintre noi care nu am simtit farmecul unic al unei prietenii dezinteresate, e lesne de inteles ca nu vor cunoaste nici e inseamna fericirea pe care un om o poate primi de la alt om. Se zice insa ca fiecare dintre noi ne tinem fericirea in propriile maini. Dar ce pacat ca de multe ori o scapam pe jos, uitam de ea, sau o murdarim cu chestiuni banale si neimportante care asemeni sticlei ordinare sclipesc in lumina soarelui pacalindu-ne vigilenta. Alergam dupa efemer.  Apoi bajbaim in viata, tristi si considerandu-ne lipsiti de noroc, precum betivii ce isi cauta casa, constienti de existenta ei pe undeva, prin preajma, dar fara a avea luciditatea de a ajunge direct la ea. Se mai zice ca daca s-ar cladi o casa a fericirii, cea mai aglomerata incapere ar fi sala de asteptare. De ce oare asteptam sa ni se dea ceea ce de fapt am purtat in brate dar am neglijat? Fericirea fiecaruia dintre noi depinde de propria persoana. “E foarte simplu sa fi fericit, dar e foarte greu sa fi simplu”. Viata nu are limite, cu exceptia celor pe care ni le impunem fiecare dintre noi. La fel si fericirea. Pentru fiecare dintre noi valoarea ei se cuantifica in unitati diferite, functie de asteptari, nevoi si intelegere.

images (20)

Astazi a fost pentru mine o zi fericita. Nu mi-am purtat pe brate fericirea, asemeni unui prunc, ci mi-a fost oferita in dar, atat de simplu si firesc incat pana si acum simt fiorul acela de emotie ce nu numai ca nu parea sa se stinga, ci crestea in intensitate pana la a ma face sa devin vulnerabila. Exista probabil pentru fiecare o lista a dorintelor ce ne anunta inceputul de an sau intrarea intr-un alt ciclu de viata. Nu e om sa nu isi fi gandit un “to do list”, pentru ca mai apoi sa isi taie de pe ea, cu regret sau multa intelegere mai mult de jumatate dintre dorinte. Asa si eu, la fel ca voi.Totul este asa cum a fost dintotdeauna, si cum fara indoiala va fi pana nu va mai fi nimic.

O alta regula de baza a bucuriei este sa o impartasesti cu cei din jur, dar cand vine vorba de dorinte, cu totii preferam sa le pastram ferite de ceilalti, superstitiosi ca s-ar putea risipi pana cand le ducem spre indeplinire. Mi-am tinut visele ferite oarecum de oameni, nu pentru ca mi-ar fi fost teama ca mi le fura, ci doar pentru a nu le devaloriza, vorbind despre ele ca despre niste banalitati precum vremea, ce mai gatim sau cine cu cine s-a mai certat. Visele au aripi si pot zbura de la noi daca nu se simt ocrotite si pretuite.

10353545_402310259917612_1651959975959234514_n

Am sperat ca noua perioada a vietii sa imi aduca pe raftul bibliotecii o reprezentare cat se poate de palpabila a gandurilor si trairilor mele impartasite pe blog, ori de cat ori am avut ragazul sa o fac. Au fost perioade cand am reusit sa scriu zilnic si asta mi-a adus o fericire fara seaman, dar au fost si perioade cand am simtit ca tradez nereusind sa scriu nimic. Erau zile in care ma necajeam cumplit ca nu mi-am gasit timp si pentru aceasta activitate atat de draga mie, dar stiam ca ma dedicasem altora si altor materializari ale viselor lor. Probabil ca universul a inteles cat de mult imi doream o carte, cum a inteles cu singuranta si momentul de acceptare a imposibilitatii sa valorific dorinta aceasta. Am uitat sau mi-am dorit sa ma fortez de fapt sa uit, convinsa ca nu a fost sa fie, acceptand usor ca ceea ce nu mi se intampla, nu trebuie de fapt sa se intample acum. Si a venit ziua de azi, si am invatat ca fericirea poate sa vina pe neasteptate, simplu si firesc ca o strangere de mana sau o bataie pe umar. Am inteles ca atunci cand iti doresti ceva foarte tare, intregul univers lucreaza pentru tine si mai mult decat atat, isi gaseste si calea si persoana care sa iti duca visul spre implinire. Printre trandafiri, bucuria revederii, lacrimi si emotie care m-au secatuit, am avut revelatia visului devenit realitate, prin extraordinara idee a unor oameni ce mi-au patruns in minte si mi-au deslusit gandurile, oferindu-mi cartea la care incetasem sa visez. Bucuria nu sta in lucrul in sine, ci in lumea aceasta fascinanta care exista in fiecare dintre noi, in resorturile ce ne fac sa actionam intr-un anume fel si in miracolele care fac din cea mai banala zi, o mare sarbatoare.

Multumesc in Soapte pentru ca existati!

Staruinta in neputinta a romanului

images

Errare humanum est stim cu totii si chiar acceptam. Nu se gaura in stele daca mai dam cu oistea in gard, mai ales ca in ultima vreme am invatat sa acceptam ca greseala e mai valoroasa atata timp cat te invata ceva, o lectie ce te ajuta sa eviti sa te gasesti iar si iar in aceiasi pozitie sau situatie regretabila. Totusi…perseverare diabolicum, fratilor! Adicatelea, mai opriti-va din prostie si incercati sa judecati ce faceti! Calitatea de a fi om atrage dupa sine si acceptul imperfectiunii noastre, pentru ca doar natura in maretia ei a reusit sa creeze lucruri ireprosabile, fara a cunoaste legi sau teoreme, ci facandu-ne pe noi, imperfectii perfectibili sa descoperim incredibila inteligenta a materiei.

Greseli facem cu totii. Mai mari, mai mici. Cele individuale ne amprenteaza pe fiecare si poate doar intr-o masura mica pe cei din jur. Dar greselile unei clase sau mai grav ale unei natiuni intregi, amprenteaza generatii de-a randul, marcand atat trecutul cat si prezentul si viitorul unui popor. La aproape 30 de ani de la revolutie nu pare sa ne fie foarte clar daca vrem sa traim cu minte sau cuminte. Nu am invatat nimic si pozam in continuare in victime ale oricui altcuiva dar nu ale propriei noastre neputinte si imaturitati politice si sociale. S-au catarat tot felul de activisti cuminti sus, tot mai sus si le-au astupat gura celor cu minte, obligandu-i sa faca un pas in spate fie prin inducerea sentimentul celui ce striga in pustiu, parasit de propriul popor, fie prin acela al ineficientei parerilor inadaptabile unui anumit tip de tara. Recapituland: a gresi e omenesc, dar a persevera e diabolic. Si totusi ce te faci atunci cand anumite greseli, desi singulare, pot ajunge diabolice? Cum sa ai asteptari de la un popor care in sfanta sarbatoare a Craciunului si-a asasinat conducatorii? Ce karma pune acest gen de actiune pe o natiune si pe urmasii urmasilor celor ce au asistat la crima fara a reactiona? Ba mai mult, s-au considerat satisfacuti si fericiti ca au scapat astfel de rau? De ce am scapat? unde ne aflam dupa atata timp? Ce s-a schimbat in afara de rafturile magazinelor, dreptul de a comenta ce vrei, si libertatea de a calatori? Cat de ieftin ne-am cumparat tacerea si acceptul crimei…

24058845_943012915851604_5473428454433330570_n

Departe de mine gandul nostalgiei comuniste sau apartenenta catre nomenclatura, dar stau si ma gandesc de ceva vreme daca tot ce traim e normal. Nu e normal inca sa stai la cozi interminabile la ghisee sa iti iei permis, pasaport, sa platesti taxe, sa ridici alocatii, sa trimiti scrisori, sa plece un sfert din populatia tarii in pribegie prin straini, sa lancezesti intre 2 semafoare atata timp incat sa uiti spre ce te indrepti, sa iti fie teama sa ai probleme medicale pentru ca fie nu mai exista medici in spitale, fie nu sunt medicamente, fie nu mai sunt spitale, sa nu mai ai unde sa iti dai copilul la scoala si sa trebuiasca sa alergi ca disperatul sa gasesti pe cineva sa te ia in spatiu ca sa prinda micutul o scoala si clasa decenta, nu e normal sa stai la 5 minute de un mall( un fel de temple la care se inchina oameni osteniti de atata lipsa de cultura si nevoie de confirmare) si sa nu ai strazi canalizate, apa curenta si mijloace de transport in comun, sa ti se opreasca de 3 ori pe zi curentul si sa iti vina corespondenta odata la 5 luni. Nu e normal sa te uiti siderat cum toate pipitele si cocalarii defileaza pe canale tv cu audienta maxima, vorbind plini de greseli gramaticale despre nimicul din viata lor, cum toti neobositii atoatestiutori tocesc scaunele acelorasi televiziuni de unde emit pareri in orice domeniu.

Tot marasmul in care ne zbatem nu ni se intampla noua pentru ca suntem nitel ghinionisti, ci acesta se intampla pentru ca NOI facem posibil acest lucru. NOI suntem de vina pentru toata aroganta, impostura si incultura in care traim. Noi cei care tacand , aprobam minciuna si incompetenta, furtul si nefericirea unei natii. Si nu vorbim despre acum sau ieri, ci despre tot ce va urma, pentru ca raul facut sistemului de valori, educatiei, culturii si credintei nu se poate vindeca usor. Vor trece generatii ce se vor chinui sa reinstaureze normalitatea, regula bunului simt, respectul valorii si renasterea spiritului civic.

Toti gresim intr-un fel sau altul candva in viata, dar fiecare dintre noi trebuie sa faca efortul de a incerca sa se ridice deasupra greselilor si sa isi asume sa piarda tot fara insa a-si pierde speranta.

22728923_925298154289747_4212382348083316750_n

 

Carte frumoasa, cinste cui te-a scris!

10353545_402310259917612_1651959975959234514_n

Asa imi propun si chiar reusesc mereu sa imi incep anul: cu o carte in mana! Citind. Indiferent cat de salbatica sau platonica este seara de revelion, prima zi a anului( de fapt noaptea , mai corect spus) ma gaseste fermecata de vorbele scrise anume parca pentru mine. Usor, usor, devin parte a ceea ce citesc, ma contopesc intre cuvinte, senzatii, imagini si gandul o ia la vale, alergand hoinar, indragostit de viata si de senzatia de libertate pe care doar cititul ti-o poate da. Cand ai in mana o carte buna, iti pare atat de firesc tot ceea ce citesti, incat ti se pare ca tu ai scris totul, sau ca ai fi putut sa o faci. Chiar ma pomenesc uneori gandind ca si eu as fi putut scrie asta, la fel sau chiar mai bine. Atata naturalete si firesc, atata claritate in expunerea ideilor te duce cu gandul ca de fapt rostul cartilor este de a ne arata cat de simplu putem sa traim. Fiecare cuvant aprinde o scanteie, doar ca ea arde diferit in fiecare dintre noi, in functie de capacitatea noastra de a intelege, nevoile pe care le avem, imaginatia de care dispunem si motivul pentru care o facem. Cartile nu te contrazic niciodata si nici nu vor sa aiba ele dreptate. Sunt prietenii nostri tacuti,rabdatori si permisivi, intelegatori atunci cand ii uitam pe etajere cu lunile sau cand refuzam sa ii introducem in existenta noastra vreodata. Cand citesti, sufletul tau traieste mii de vieti, calatoreste in cele mai indepartate locuri, intalneste cele mai pitoresti personaje, se indragosteste de cele mai frumoase femei,experimenteaza cele mai riscante aventuri, devine pe rand copil, batran, intelept, artist,pribeag, bogat, rege, cersetor, animal sau floare. pentru cei ce nu iubesc cartile, viata are o singura reprezentare: a lor.

10352405_328868590595113_1907003306337190906_n

Mi-e destul de greu, daca nu chiar imposibil sa accept ca vremea cartilor cu pagini ingalbenite, subtiri ca foaia de tigara, mirosind a timp, veac si nemurire a trecut. Nimic nu imi va putea inlocui fericirea de a simti foaia cu buricul degetului, nimic nu imi va putea reda senzatia aceea unica de miros de cerneala, miros de carte, de stiinta si de istorie, de realitate filtratata prin firul gandirii. Mintea e taramul pe care danseaza toate personajele cartilor citite, in cotloanele ei se ascund fetite si baieti, prin ungherele  ei se pastreaza senzatii, frici, dorinte, raspunsuri ce continua sa reverbereze lung precum ecoul. Niciodata nu intelegem la fel ceea ce citim. Fiecare om are propriile lui filtre, limitari si niveluri de perceptie, cum are si propriile lui momente in evolutie, trairi si nevoi.La fel e si cu privitul. vedem acelasi lucru si totusi intelegem fiecare ceea ce vrem sau avem nevoie la un moment dat. Chiar recititnd aceiasi carte, o percepem diferit, in functie de starea noastra de spirit sau capacitatea de intelegere. Imi amintesc cum Borges sp;unea ca si-a imaginat paradisul ca pe un fel de biblioteca.Parafrazandu-l, ma gandesc ca in casele in care nu exista carti locuiesc oameni fara suflet, pentru ca ea, cartea e sufletul nostru, vesnic tanjind catre frumos, insetat de cunoastere si indragostit de cultura. Cartea e viata prezenta , trecuta si viitoare, e imaginatie pura, e adevar si provocare, e usa deschisa catre infint de multe alte oportunitati, e renuntarea de a te supune fara sa gandesti, e amanarea deciziilor altora facute in numele tau, e un mod de a incetini timpul, de a retrai pagini de istorie, de a fi cavaler, soldat sau rege, de a invinge si a invata din infrangeri, de a avea o lume ideala in care sa te ascunzi de mitocanie, grobianism si incultura. Cartea ne uneste si ne separa, ne alege ca graul de neghina, ne cerne si ne pregateste pentru ziua de maine. Confucius spunea ca nu poti sa deschizi o carte si sa nu inveti ceva din ea.

Ma doare sufletul ca oamenii citesc tot mai putin, serile se termina in fata unui ecran de televizor ce vinde minciuni fara reteta pentru spalat creierii si manipuleaza fara efort un popor intreg ce alege confortul canapelei si al telecomenzii setata pe un program frivol, deocheat sau de mahala. Acelea sunt valorile de azi, aceia sunt eroii ce au luat locul personajelor din carti. Lor ne inchinam si pe ei ii citam ca pe clasici. De aici vine raul. De la lipsa de interes pentru a cunoaste, de la ignoranta si acceptarea prostiei. Pentru ca oameni buni, ” cand inveti sa citesti, devii liber pentru totdeauna.”

1966669_354076611407644_7975576278298919044_n