-Are dreptate Garbis! Sa nu ne zorim sa construim cetatea intr-o zi. Am asteptat atata sa gasim materialele, incat acum nu ne mai impiedica nimeni si nimic sa ducem la bun sfarsit lucrarea.
-Ce spui acolo, doctore? M-ai pierdut, si cu siguranta nu e de la vin.
-Spun si eu ca ne-am apucat de nevoile fiecaruia si ale tuturor, escaladand piramida lui Maslow pentru ca de fapt ne doream sa ne cunoastem mai bine, dar nu trebuie sa ne grabim sa facem totul azi. Avem vreme sa desavarsim asta si cu alte ocazii.
Monica si Garbis nu apucasera sa se ridice, asa ca n-au facut altceva decat sa-si cufunde mai bine trupurile in canapeaua confortabila. Delia stralucea incantata la gandul unei alte discutii inedite marca Vlad, in timp ce Octav era de-a dreptul sufocat de ecuatia noua cu multe necunoscute care se labarta in fata lui se de incapacitatea de a continua dialogul, evitand a priori sa ridice mingea aruncata intr-o doara la fileu de doctor. Habar nu avea despre ce era vorba. Singurele piramide pe care le cunostea erau cele vazute in Egipt, in programul din care savurase doar croaziera si sejurul la Sharm el-Sheih, si figura geometrica ce-i chinuise anii de scoala, cu toate celelalte corpuri inscrise in ea special ca sa ii complice existenta si sa-i strice media. Mai auzise el si de alte piramide prin Mexic, ramase de la civilizatiile pre-columbiene, dar si informatia asta nu se datora neaparat setei de cunoastere, ci posibilitatii de a ajunge pe plajele argintii de la Cancun, unde ar fi putut sa se bucure de frumusetea Caraibelor. Ceilalti intorsesera toti privirea catre Vlad, pregatiti sa asculte. Era in privirile lor intrebatoare un amestec de curiozitate si admiratie, regret si incantare pricinuit de descoperirea tardiva a acestui om atat de special si frumos prin ceea ce facea si spunea, care ii putea ajuta in probleme de sanatate, si pe deasupra mai era si vecinul lor. Pana de curand in vietile lor el fusese mai mult sau mai putin o alta usa de pe culoar. O usa care se deschidea si se inchidea rar, si din spatele careia cand si cand se auzea latratul unui caine dornic de companie.
-Dezvolta, doctore! Suntem numai ochi si urechi. Pentru mine cel putin este premiera absoluta, si nu ma sfiesc sa recunosc.
-Piramida lui Maslow defineste ierarhia valorilor. Oamenii au in permanenta nevoie de motivatie. Uite, tu, Octav, vrei sa te mentii intr-o forma fizica perfecta, sa te bucuri de viata si sa prelungesti cat mai mult distractia, refuzand asumarea unor responsabilitati legate de perpetuarea speciei, ca sa glumim putin, pentru ca suntem prea osteniti la ora asta. Delia isi doreste si ea sa arate bine, dar la fel de mult isi doreste sa devina mama si sa cunoasca minunatul sentiment matern alaturi de tine. Garbis si Monica isi doresc baiatul cel mare acasa, sanatos si cat mai curand, indiferent cat de greu le-a fost traiul cu toti copiii in ultimele luni. Eu ii vreau pe ai mei in siguranta, si cat mai putini bolnavi prin spitale; colonelul si-o doreste pe Nora inapoi in casa lui pustie. Toti avem nevoi fiziologice, de siguranta, de iubire, de apartenenta sau de stima. Totusi, putem exista si evolua si daca una dintre ele lipseste.
-Au mai facut piramide din astea si cu alimentatia, dar daca privim acum la ierarhia de atunci, se pare ca multe lucruri s-au schimbat, cum ne schimbam si noi.
-Asta este evolutia, in fond. Si piramida lui Maslow tot asta demonstreaza: ca evoluam in functie de nevoile pe care ni le satisfacem.
-Vlad, dar asta mai presupune si bunastare materiala, cand vorbim de nevoi primare precum hrana, apa, adapost. Nu dispun toti oamenii de resurse materiale egale, cum si daca dispun, nu au toti mintea sa le foloseasca chibzuit.
-Foarte corect, Monica.
-Cu totii am intalnit deseori oameni saraci care erau fericiti in ciuda lipsurilor materiale.
-Da, dar ei aveau dragoste si o gandire pozitiva care ii ajutau sa evolueze chiar si lipsiti de unele satisfactii mundane, de natura fiziologica.
-Doctore, care sunt de fapt nivelurile in piramida? Macar sa stiu pe unde ma aflu la momentul acesta. Sigur am depasit primul stadiu pentru ca mancati, bauti si cu un acoperis, chiar si comun, deasupra capului putem spune ca suntem toti. Ce urmeaza?
-Octav, cred ca si la nivelul doi esti bine plasat pentru ca e vorba de securitate personala. Nu mi se pare ca esti deficitar. De altfel nici ceilalti nu duc lipsa de siguranta.
-Stiu si eu? Cu vremurile astea ambigue, n-as garanta pentru nimeni, scanci Monica usurel, doar pentru ea.
-Cumva iti dau dreptate si eu, se ralie Garbis. Poate si pentru ca unul dintre ai nostri este intr-o postura mai putin fericita. Asta ca sa nu mai vorbesc de stresul permanent ca oricand se poate intampla ceva oricui drag.
-Complet de acord cu voi, adauga si Delia. Nimic nu pare sa mai fie sigur. De la locul de munca, statornicia casatoriei, la angoasele zilnice pricinuite de un mod de viata ezitant si necunoscut la care am fost supusi si despre a carui cauza nici cei mult mai priceputi decat noi nu par capabili sa emita pareri pertinente pe termen lung.
-Nu baga in seama femeile, doctore! Scuze Garbis, ca te-am prins in grupul lor. Fara intentie. Ce urmeaza?
-Nevoile sociale si necesitatea omului de a apartine unor grupuri legate de interese sociale, religioase, culturale, politice, chiar si familia, celelalte rude si prietenii, sau cate si mai cate.
-Se pun si fanele si suporterii aici?
-Cu siguranta. Toti acestia te fac sa te simti bine si sa evoluezi.
-Pai in cazul asta suntem praf rau, doctore. Ca astia ne-au taiat scara de la pirmida, si ne-au intors la baza ei, sa orbecaim doar dupa apa, papa si casuta.
Parea ca Octav gasise in fine nodul gordian si se putea apuca sa incerce sa-l dezglege.
-Acum, nu ma lasa prada deznadejdii! Spune ce mai e? Trebuie sa mai fie o scara de incendiu, pe undeva.
-Urmeaza recunoasterea sociala, si chiar daca o sa imi spui ca nu-ti pasa de ea, nu o sa te cred.
-Nici nu spun! Eu doar asa functionez. E carburantul meu in tot ce fac. Trebuie sa ma simt valoros ca sa fiu valoros. Asta e telul suprem? Locul unde odata ajunsi infigem steagul si privim in zare ca niste adevarati stapani ai lumii?
-Nu tocmai. E doar preambulul. In varf este dezvoltarea personala, dar aici nu ajunge toata lumea. In cazul nostru cred ca mai mult sau mai putin, toti ati cochetat cu acest nivel. Este despre calatorii, pasiuni, placeri care nu sunt la indemana oricui.
-Vlad, bine ca ai ajuns la varf. Ma regasesc intru totul aici. E drept ca anul asta am sarit capitole importante, dar asa se desfasura viata mea in vremurile bune.
-Toti am orbecait incapabili sa intelegem de ce ni s-au taiat caile de acces catre acele stagii care ne dadeau multumire, confort si optimism, concluziona Garbis.
-Lipsa apartenentei la unul din nivele pentru o perioada indelungata aduce instabilitate psihica si poate genera probleme grave. Probabil ca toata aceasta perioada nefasta care ne-a obligat sa actionam intr-un anume fel, temator si rezervat, care ne-a limitat existenta, pasiunile, nevoile si pornirile, isi va prezenta nota de plata mult mai tarziu, cand totul va fi istorie, dar nemultumirile acumulate vor iesi la suprafata in valuri, sufocandu-ne si aruncandu-ne in depresii si boli psihice greu de controlat.
-Butterfly effect, nu-i asa, Vlad?
-Poti spune asta, Delia. Orice falfaire delicata a unei aripi de fluture poate starni undeva, pe alt meridian, un uragan. Urmele izolarii de ceilalti, dragi sau indiferenti, relatiile erodate din cupluri datorate suprasolicitarii, schimbarea semnificativa a ritmului cotidian, privarea de libertate si panica permanenta ca nimic nu mai este sigur in jurul nostru isi vor infige coltii adanc in noi si isi vor expune consecintele nefaste cand totul va fi depasit, iar noi ne vom incorona ca invingatori ai acestui razboi surd. Orice relatie sanatoasa ne face mai buni. Dar noi ne temem sa mai avem relatii. Ele sunt fundamentale.
-De asta, doctore, ceea ce facem noi acum, trebuie sa continue. Propun sa ciocnim pentru asta. Daca a existat ceva bun in toata stupiditatea asta la care asistam de ceva vreme, incapabili sa pricepem intreg purgatoriul, atunci faptul ca ne-a pus laolalta la un pahar de vorba este miraculos.
Octav se simtea deja implinit. Pusese rezolutia finala.
-Ba nici gand. A fost o seara pe cinste, dar urmeaza o noapte prea scurta daca nu ne oprim aici. Noi ca noi, dar doctorul trebuie sa functioneze maine ca un motoras german. Noi putem sa ne mai fofilam, sa pretindem pauze si intelegere. Ajunge! Ramane stabilit pe maine?
-Voi faceti cum simtiti ca va e bine. Nu ma asteptati pe mine! Trebuie sa ajung la spital ca sa stiu cum imi va fi seara. Promit sa va dau de stire, desi sunt sigur ca ma voi revedea cu unii dintre voi, pentru ca s-ar putea sa trimit acasa alti doi colocatari de-ai nostri.
-Vlad, il externezi pe Calin?
-Daca pustiul tau e Calin, atunci s-ar putea sa ii scriu filele de poveste si sa va chem sa il luati. Nu e tocmai cel mai placut loc in care sa stea. Nici acum, nici alta data.
-Si al doilea pacient eliberat din prizonieratul spitalului e colonelul?
-S-ar putea. Doar ziua de maine va decide programul lor.
-Atunci sa fie o zi buna! Noi chiar plecam acum.
S-au ridicat de la masa toti odata, ca la comanda, netezindu-si tinuta si cautand stingher in jurul lor lucrurile cu care venisera. Totul era prea nou, prea deodata si prea de-a-ntregul. Holul imobilului s-a insufletit de vocile lor si noaptea le-a furat ultimele urari sa le pastreze ca chezasie a realitatii traite.
soapte 